24.3 C
București
luni, 1 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChesnoiu: Se deschid noi pieţe unde România are capacitatea să vină cu...

Chesnoiu: Se deschid noi pieţe unde România are capacitatea să vină cu produse de calitate la preţuri competitive

România are capacitatea şi posibilitatea să vină cu produse de calitate la preţuri competitive, în condiţiile în care se reorganizează pieţele, se reorganizează circuite comerciale stabile şi preexistente, se deschid noi pieţe, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

„Efectele crizei din Ucraina sunt evidente. Le simţim pe pielea noastră, a tuturor. Vedem că peste situaţia provocată şi bulgărele de zăpadă provocat de creşterea preţului la energie şi gaze naturale, care a antrenat foarte multe sectoare economice din România şi nu numai, la nivel global, a venit şi această criză. Se reorganizează pieţele, se reorganizează circuite comerciale stabile şi preexistente şi poate fi o oportunitate pentru antreprenorii români din agricultură şi industria alimentară pentru că se deschid noi pieţe unde România are capacitatea şi posibilitatea să vină cu produse de calitate la preţuri competitive”, a afirmat ministrul Agriculturii, la o videoconferinţă pe tema programelor de garantare pentru antreprenori, organizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).

El a subliniat că România are marele avantaj de a avea o agricultură care produce materii prime în cantităţi mult mai mari decât necesarul de consum intern.

„Dacă intrăm în lanţul de procesare şi măcar adăugăm o primă verigă în procesarea materiilor prime cu siguranţă vom reuşi să aducem plus valoare produselor noastre, evident cu posibilitatea de finanţare – şi am creat-o prin noul Plan strategic. Am majorat cuantumul sprijinului public de la 2,5 milioane euro la 15 milioane de euro, astfel încât să facem posibilă apariţia unor fabrici de procesare, unităţi de procesare de capacitate mai mare, dat fiind faptul că industria alimentară şi, în general, în unităţile de procesare rata profitului este una mai scăzută – şi atunci ai nevoie de volume mari ca să cucereşti noi pieţe, ai nevoie de stabilitate”, a spus Adrian Chesnoiu.

‹ adv ›

Ministrul Agriculturii a precizat că a fost alocată o sumă considerabilă, de 200 de milioane de euro, care să meargă ţintit spre acele domenii şi sectoare de activitate unde există potenţial de procesare şi de adăugare de valoare materiei prime prin procesare.

„Vom stimula pe de o parte fermierii în anumite cazuri şi pe de altă parte procesatorii să încerce ca excedentul de materie primă care în mod uzual lua calea comerţului intra-comunitar sau în afara Uniunii Europene, să le proceseze în ţară. Şi pentru asta stimulăm cumva atât fermierul cât şi procesatorul să nu mai fie tentat să vândă materia primă, ci s-o introducă într-o primă veriga de procesare la nivel naţional. Alocarea sumei de 200 de milioane este importantă şi vizează acest an bugetar şi sper eu această măsură să aibă continuitate în timp şi în anii care urmează”, a adăugat Adrian Chesnoiu.

  • Citește despre ->
  • MADR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Oficial MADR: Cercetarea agricolă trebuie orientată spre problemele fermierilor

Învăţământul şi cercetarea sunt principalii promotori ai generării progresului...
‹ adv ›

Tanczos Barna la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles. Îngrăşămintele şi comerţul agricol, printre temele discutate

Viceprim-ministrul şi ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, participă marţi, 26 mai 2026, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit...

România își extinde dialogul agroalimentar cu China. Carnea de pasăre și cerealele, în centrul discuțiilor

Dezvoltarea exporturilor românești de produse agroalimentare către piața chineză s-a aflat în centrul unei întâlniri oficiale desfășurate la Râmnicu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole