5.7 C
București
spot_img

-

HomepageȘtiriBlocada maritimă din Marea Neagră: cum sunt exportate cerealele din Ucraina

Blocada maritimă din Marea Neagră: cum sunt exportate cerealele din Ucraina

Invazia declanșată de Rusia și blocarea porturilor maritime ale țării a forțat Ucraina, unul dintre principalii exportatori de cereale din lume, să caute noi rute pentru transportul cerealelor.

Înainte de invazia rusă pe scară largă, peste 90% din exporturile de cereale din Ucraina erau transportate prin porturile ei maritime. 4-5 milioane de tone de cereale ajungeau pe aceste rute, lună de lună, în Orientul Mijlociu și țările africane, principalii consumatori de cereale ucrainene. 

Porturile maritime din Ucraina

Cu mările ucrainene blocate, sunt testate rute noi –  exporturi pe calea ferată, mașini și porturi fluviale -, pentru a transporta cerealele către porturile maritime europene și apoi către destinațiile finale. Inițiativa Comisiei UE „Coridoare de solidaritate” facilitează acest proces printr-un set măsuri menite să creeze rute alternative pentru exportul de cereale.

Principalele porturi maritime pentru export oferite de alte țări

În prezent, cerealele Ucrainei sunt exportate, în principal, prin porturile maritime ale țărilor vecine, România și Polonia. Ruta potențială include și exporturile pe calea ferată și auto către porturile maritime și ale Italiei, Croației, Sloveniei, Olandei și Belgiei.

Utilizarea căilor ferate, pe lângă birocrația diferitelor controale la frontieră și a capacității limitate a căi ferate de a prelua un asemenea volum, este împiedicată și de ecartamentul dintre căile ferate ucrainene și europene.

Aceasta înseamnă că de fiecare dată cerealele trebuie să fie transferate de la un tren la altul la graniță.

Principalele rute pentru exporturile de cereale ucrainene (cu trenuri și mașini)

O altă opțiune este prin Belarus, țară în care sistemul de căi ferate are același ecartament ca Ucraina, dat fiind trecutul sovietic comun al acestora.

Țara a fost folosită în trecut pentru a exporta cantități uriașe de potasiu pe calea ferată în portul lituanian Klaipeda și ar putea fi o potențială soluție pentru relaxarea exporturilor din Ucraina. Însă țara a fost sancționată de Uniunea Europeană, situație care nu pare să se schimbe în curând.

Înainte de război până în mai 2022: exporturi de cereale din Ucraina

Prin blocada Rusiei la Marea Neagră, peste 22 de milioane de tone de cereale rămân blocate în depozitele ucrainene, în timp ce noua recoltă este pe drum.

Situația actuală a dus la creșterea dramatică a prețurilor la cereale, deși coridioarele de solidaritate au produs un impact pozitiv asupra creșterii volumului exporturilor în martie.

Cu toate acestea, după cum a declarat într-un interviu Markiyan Dmytrasevych, ministrul adjunct al agriculturii ucrainene, deblocarea porturilor maritime este singura modalitate prin care țara poate crește exporturile de cereale până la cantitățile de dinainte de război.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Bolile cartofului: Cum se determină – foto și descriere

Cartofii sunt una dintre cele mai populare culturi cultivate...

Capra Alpină Franceză – rasă valoroasă de lapte

Alpina Franceză face parte din top trei cele mai productive rase de capre din morfotipul de lapte, de rând cu...

Fertilizarea foliară – avantajele realizării

Prin fertilizare se urmăreşte completarea nevoilor plantelor de substanţe nutritive care nu se află în sol, în cantităţi suplimentare, sub formă...

Bibilica – avantajele și dezavantajele creșterii. Rase

Bibilica este o pasăre destul de rară în zona noastră,uneori poate fi întâlnită prin gospodăriile casnice. Cu toate acestea,...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate