-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAutoritatea Vamală Română a demarat aplicarea noilor reglementări europene privind cerealele din...

Autoritatea Vamală Română a demarat aplicarea noilor reglementări europene privind cerealele din Ucraina

Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, implementează deja noile prevederi europene conform cărora punerea în liberă circulaţie sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecţionare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui şi rapiţei, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria.

„Ca urmare a publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei din 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, vă informăm că Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, implementează deja noile prevederi conform cărora, cu excepţia executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, punerea în liberă circulaţie sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecţionare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui şi rapiţei, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria. Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru aceste produse către un alt stat membru în afara celor cinci sau către ţări sau teritorii terţe”, a transmis presa instituţiei.

Noile reglementări se aplică în toate statele-membre până la data de 5 iunie 2023.

Reprezentanţii Vămii precizează că se iau în continuare măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toţi operatorii economici care trec frontiera.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Fermierii din California întâmpină dificultăţi în vânzarea strugurilor, pe fondul scăderii consumului de vin

Sezonul recoltării strugurilor a început în California, însă pentru...
‹ adv ›

ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliţie în judeţul Alba

Un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine a fost interceptat de Poliţia Română în noaptea de 22...

Summitul Național al Porumbului 2026: profitabilitatea culturii, între secetă și presiunea pieței

Profitabilitatea culturii porumbului, riscurile climatice, accesul la tehnologie și valorificarea producției au fost principalele teme discutate la Summitul Național...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole