sâmbătă, 21 mai, 2022
15.4 C
București

-

HomepageȘtiriAPIA: 93.593 cereri au fost depuse pentru susținerea sectorului bovin

APIA: 93.593 cereri au fost depuse pentru susținerea sectorului bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.

Astfel, au fost depuse un număr de 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone.

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:

  • 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
  • 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sursa foto: pxhere.com

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

FOTO. A doua zi a conferinței RALF 2022 este în plină desfășurare la București

O serie de prezentări și discuții privind necesitatea procesării...

Pagubele produse de buruieni. Cum afectează recolta

Se numesc buruieni speciile sălbatice de plante adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe care le stânjenesc în creștere și...

Fasolea pentru păstăi – cultivare, îngrijire, cerințe

Păstăile tinere de fasole sunt solicitate de consumatori datorită gustului intens și conținutului bogat de substanțe biologic active. Pentru...

Pasteureloza la iepuri: simptome și sfaturi pentru prevenire

Pasteureloza la iepuri este o boală produsă de Pasteurella multocida, bacterie care trăiește în căile respiratorii. Este una dintre...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate