19.4 C
București
miercuri, 22 octombrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Alerte de ploi abundente în majoritatea regiunilor, până miercuri dimineaţa

ANM: Alerte de ploi abundente în majoritatea regiunilor, până miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, atenţionări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente ce vor fi în vigoare până miercuri dimineaţa, în peste trei sferturi din ţară, respectiv o alertă de caniculă ce vizează 13 judeţe şi Capitala, valabilă pe parcursul acestei zile.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 august, ora 10:00 – 31 august, ora 10:00, pe fondul Codului portocaliu, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, local la munte, în Moldova şi în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în perioade scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp.

‹ adv ›

Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, pe alocuri, cu vijelii şi grindină.

De asemenea, în acelaşi interval de prognoză, va fi Cod galben de vreme rea local, în sud-vestul, sudul, nordul şi nord-estul teritoriului. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii şi grindină.

Meteorologii precizează că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi până la sfârşitul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor.

Pe de altă parte, în cursul zilei de marţi, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă în regiunile sud-estice, unde disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 34 şi 37 de grade.

‹ adv ›

La nivelul Capitalei, în perioada 30 august, ora 10:00 – 31 august, ora 10:00, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, în timp ce minima va oscila între 17 şi 20 de grade. Totodată, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, iar vântul va sufla slab şi moderat.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cod galben de vânt puternic în mai multe localități, până sâmbătă după-amiaza

Meteorologii au prelungit până sâmbătă după-amiaza atenţionarea Cod galben...
‹ adv ›

Mateescu: România intră într-un proces de răcire a vremii, cu minime negative în depresiuni şi posibile ninsori pe creste

România intră într-un proces de răcire a vremii, cu minime negative, de minus două - minus trei grade în...

ANM: Vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de răcire accentuată a vremii şi de intensificări ale...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole