-2 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAnaliştii de la Strategie Grains se aşteaptă la cea mai mică recoltă...

Analiştii de la Strategie Grains se aşteaptă la cea mai mică recoltă de porumb a UE din ultimii 15 ani

Seceta severă ar urma să reducă recolta de porumb a Uniunii Europene cu 10 milioane de tone, până la 55,4 milioane de tone, cel mai redus nivel din ultimii 15 ani, a estimat joi firma de consultanţă Strategie Grains, transmite Reuters.

Noua estimare publicată joi este cu 15% mai mică faţă de estimările publicate în luna iulie, conform cărora recolta de porumb a UE în anul agricol 2022/23 urma să fie de 65,4 milioane de tone.

Mai multe organisme care realizează prognoze cu privire la culturile agricole şi-au redus estimările cu privire la recolta de porumb a UE, ca urmare a agravării secetei şi a valurilor succesive de căldură care au lovit principalele ţări cultivatoare de porumb, precum Franţa, România şi Ungaria.

„Prognozele cu privire la recolta de porumb din 2022 în Europa s-au deteriorat semnificativ. Aceasta ar urma să fie cea mai mică recoltă de după 2007”, a informat Strategie Grains în raportul său lunar.

‹ adv ›

Vremea uscată din anumite părţi din Midwest-ul SUA au creat de asemenea îngrijorări cu privire la diminuarea randamentelor în cel mai mare producător mondial de porumb, ceea ce a susţinut preţurile pe parcursul acestei săptămâni, în avanpremiera noilor prognoze ale Departamentului american al Agriculturii (USDA), care vor fi publicate vineri.

Revizuirea estimărilor cu privire la recolta de porumb a condus Strategie Grains să îşi îmbunătăţească prognozele privind importurile de porumb ale UE în anul agricol 2022/23 cu aproape trei milioane de tone, până la 20 de milioane de tone, peste importurile în anul 2021/22 care sunt estimate la 17,8 milioane de tone.

În noile estimări privind importurile de porumb ale UE sunt incluse şi nouă milioane de tone de porumb care ar urma să vină din Ucraina, chiar dacă potenţialul de export al Ucrainei rămâne incert din cauza conflictului cu Rusia şi depinde de progresele înregistrate în livrarea de cereale prin intermediul coridorului maritim, subliniază Strategie Grains.

În ceea ce priveşte porumbul utilizat ca nutreţ, principalul debuşeu pentru porumb, firma de consultanţă şi-a redus estimările privind consumul în UE în anul 2022/23 cu peste patru milioane de tone, ceea ce înseamnă că va avea loc un transfer al cererii spre grâu şi orz.

În paralel, analiştii de la Strategie Grains şi-au revizuit şi estimările privind exporturile de grâu moale ale UE în 2022/23 până la 29 milioane de tone, de la 30,4 milioane tone cât estima în luna iulie, şi un nivel comparabil cu cel înregistrat în sezonul 2021/22.

Strategie Grains şi-a păstrat nemodificate estimările privind producţia de grâu moale a UE în 2022/23 la 123,3 milioane de tone, ceea ce înseamnă o producţie mai mică cu 6,5 milioane de tone decât în sezonul 2021/22, dar şi-a îmbunătăţit estimările privind recolta de orz cu 400.000 de tone până la 50 de milioane de tone. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole