0.4 C
București
duminică, 23 ianuarie, 2022

-

HomepageȘtiriAFIR a plătit peste 8 miliarde de euro beneficiarilor PNDR 2020

AFIR a plătit peste 8 miliarde de euro beneficiarilor PNDR 2020

Peste 8 miliarde de euro a plătit Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), până în prezent, beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

Conform sursei citate, suma reprezintă o absorbţie de 85% din totalul fondurilor disponibile prin Program.

‹ adv ›

Astfel, în anul 2021, valoarea plăţilor prin PNDR s-a ridicat la 1,06 miliarde de euro.

„În 2016, primul an de plată a contractelor încheiate şi intrate în implementare, au fost viraţi către beneficiarii PNDR 867,7 milioane euro. Cea mai mare sumă plătită într-un an pentru actuala perioadă de programare a fost de 1,8 miliarde de euro, în anul 2017”, se menţionează în comunicat.

Totodată, în 2018, suma plătită către beneficiarii PNDR 2014-2020 a fost de 1,4 miliarde de euro, iar în 2019 fondurile europene nerambursabile plătite s-au ridicat la 1,2 miliarde euro. În 2020, AFIR a plătit către beneficiarii Programului peste 1,6 miliarde euro.

Reprezentanţii AFIR reamintesc că plăţile către beneficiari se fac pe baza cererilor de plată depuse de aceştia, pentru contractele încheiate şi aflate în implementare.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat contracte de finanţare prin PNDR 2020 cu 70.604 de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în agricultură şi pentru dezvoltarea mediului rural.

Conform sursei citate, numărul tinerilor fermieri care au semnat contracte de finanţare prin submăsura 6.1 se ridică la 12.024. Valoarea acestor contracte este de 463,5 milioane euro, iar valoare plăţilor efectuate până în prezent către tinerii fermieri se ridică la 452,8 milioane euro.

Pentru micii fermieri, în cadrul submăsurilor 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, şi 6.5 – Schema pentru micii fermieri, au fost încheiate 28.515 de contracte, în valoare de 244,2 milioane euro. Plăţile efectuate de AFIR către micii fermieri se ridică la 232,4 milioane euro.

„În total, prin PNDR 2020, au fost finanţate 2.125 de investiţii de utilitate publică cu fonduri nerambursabile în valoare de 1,4 miliarde euro. Fonduri nerambursabile plătite autorităţilor publice locale prin submăsurile 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică şi 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, sunt de peste 1,1 miliarde euro”, se mai spune în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor AFIR, pentru procesarea produselor agricole, linie de finanţare disponibilă prin submăsurile 4.2 şi 4.2a (Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricol şi pomicol), au fost contractate 696 de proiecte de modernizare şi dezvoltare a unităţilor de procesare, valoarea plăţilor către procesatori fiind de 279,4 milioane euro.

Totodată, un număr de 2.484 de fermieri au încheiat cu AFIR contracte în valoare de 1,29 miliarde euro pentru investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, fondurile fiind disponibile în cadrul submăsurii 4.1 şi 4.1a. Plăţile efectuate de AFIR către beneficiarii celor două submăsuri însumează peste 889 milioane euro.

„Pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii agricole şi silvice (submăsura 4.3) s-au semnat 870 de contracte de finanţare în valoare de 705,7 milioane euro, iar plăţile efectuate de Agenţie către beneficiari sunt în valoare de 471,4 milioane euro. Sprijinul acordat celor 284 de fermieri care au semnat contracte pentru investiţii în acţiuni preventive menite să reducă consecinţele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi catastrofale (submăsura 5.1) este de 5,9 milioane euro”, menţionează sursa citată.

De asemenea, 3.086 de antreprenori din mediul rural au semnat cu AFIR contracte de finanţare în valoare de 276,5 milioane euro. Suma plătită pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în mediul rural (submăsurile 6.2 şi 6.4) depăşeşte 229 milioane euro.

Pentru înfiinţarea grupurilor de producători din sectorul agricol şi pomicol (Submăsurile 9.1 şi 9.1a), au fost încheiate 75 de contracte cu o valoare de 19,8 milioane de euro. Banii plătiţi deja de AFIR pentru aceste acţiuni se ridică la 8,7 milioane euro.

Fondurile plătite pentru a sprijini înfiinţarea şi funcţionarea a 27 de grupuri operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese şi tehnologii în sectoarele agricol, alimentar şi forestier, precum şi în sectorul pomicol (submăsurile 16.1 şi 16.1a) se ridică la 163.500 euro.

Grupurile de Acţiune Locală (GAL) au beneficiat de 434 milioane de euro pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală, implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, activităţilor de cooperare şi cheltuieli de funcţionare şi animare (submăsurile 19.1, 19.2, 19.3 şi 19.4).

Suma plătită celor 8.782 de fermieri români prin submăsura 17.1 – Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor şi a plantelor este de 14,5 milioane euro.

În ceea ce priveşte plăţile directe, prin Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură au fost acordate fonduri totale de 3,47 miliarde euro către fermierii români care au semnat angajamente de agromediu.

Astfel, prin submăsura 8.1 (Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite) au fost semnate 106 angajamente, pentru care s-au plătit până în prezent 3,3 milioane euro.

Prin submăsura 10 (Agromediu şi climă) s-au plătit peste 816 milioane euro, iar prin submăsura 11 (Agricultură ecologică) s-au plătit 318 milioane euro.

Totodată, plăţile aferente submăsurii 13 (Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice) se ridică la 1,5 miliarde de euro.

Pentru submăsura 14 (Bunăstarea animalelor) au fost plătite fermierilor români 789,3 milioane euro, iar prin submăsura 15 (Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor) s-au plătit 26,9 milioane euro.

Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cod portocaliu de vânt puternic cu rafale de peste 140 km/h

Meteorologii au emis duminică dimineaţa o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic cu rafale de peste 140 km/h...
- adv -spot_img

Bloomberg: Criza îngrăşămintelor devine o problemă pentru preţul alimentelor în Europa

Într-un moment în care fermierii europeni se pregătesc să împrăştie îngrăşăminte pe câmp, preţurile ridicate la azot nu le...

Cât trăiește și ce mănâncă buburuza. Cum o atragem în grădină

Buburuza este o insectă cunoscută și îndrăgită de toți, încă din copilărie. Acest gândăcel nu poate fi confundat cu...

De citit

Permacultura – agricultura în armonie cu natura

Permacultura sau „agricultura permanentă” este un sistem de cultură...

Comentarii recente

- adv -spot_img

S-ar putea să te interesezeRELAȚIONATE
Recomandările redacției