18.9 C
București
marți, 30 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR a evaluat proiectele pentru sprijinul tinerilor fermieri şi micilor fermieri

AFIR a evaluat proiectele pentru sprijinul tinerilor fermieri şi micilor fermieri

Experţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au finalizat evaluarea cererilor de finanţare depuse în prima etapă pe măsurile destinate tinerilor fermieri şi micilor fermieri, respectiv 3.033 de proiecte, în valoare de aproape 95 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al AFIR remis marţi AGERPRES, este vorba de cererile depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Experţii AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie şi au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate şi a criteriilor de selecţie) emiţând Rapoartele de selecţie ale etapei 1.

Acestea au fost deja transmise Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării şi, ulterior, pentru demararea procedurii de selecţie pentru finanţarea proiectelor, precizează sursa citată.

„(…) Emiterea raportului de selecţie presupune stadii procedurale complexe, indiferent de amploarea proiectului depus. A trebuit să ne asigurăm că 3.033 de cereri de finanţare depuse în această etapă pentru cele două linii de finanţare trec în cel mai scurt timp posibil prin verificarea documentară şi pe teren, precum şi prin etapa de corelare a tuturor informaţiilor. Dacă vom obţine rapid aprobarea acestor rapoarte la nivelul Autorităţii de Management, vom putea să le publicăm în cel mai scurt timp, astfel încât să poată fi iniţiată procedura de contractare, având ca obiectiv efectuarea primelor plăţi către cât mai mulţi fermieri până la finalul acestui an”, a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Pentru submăsura 6.1, în etapa 1, au fost depuse 1.504 proiecte, în valoare de 71,8 milioane de euro. Dintre acestea, 356 de proiecte, cu o valoare de 18,2 milioane de euro, au fost depuse de către fermierii din zona montană.

Pentru accesarea sprijinului acordat prin submăsura 6.3 au fost depuse 1.529 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri pentru această etapă de aproape 23 de milioane de euro. Dintre acestea, 973 de cereri de finanţare cu o valoare totală de 14,6 milioane de euro au fost depuse de solicitanţi din zona montană.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR prelungește sesiunea de depunere a proiectelor de investiții în pomicultură

AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea...
‹ adv ›

Plăți FEADR de 3,2 milioane de euro efectuate de AFIR

Beneficiarii FEADR au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranșă de plată în valoare totală de 3,19...

APIA și AFIR au făcut plăți de peste 27,9 mln euro în perioada 19-22 aprilie 2024

Astăzi, 22 aprilie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 88.945.326,97 lei...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole