-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR a efectuat plăţi de peste 276 milioane de euro către beneficiarii...

AFIR a efectuat plăţi de peste 276 milioane de euro către beneficiarii FEADR

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au încasat peste 276 milioane de euro, sumă transmisă spre decontare Comisiei Europene, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a transmis la sfârşitul lunii ianuarie 2023 către Comisia Europeană solicitarea pentru decontarea a 276,8 milioane de euro”, se menţionează într-un comunicat al AFIR.

Conform sursei citate, această sumă reprezintă contravaloarea plăţilor acordate din bugetul naţional în anul 2022, în perioada 16 octombrie – 31 decembrie, către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii eligibile în agricultură şi în mediul rural, dar şi pentru măsurile de mediu şi climă.

„Declaraţia de cheltuieli transmisă Comisiei cuprinde totalul plăţilor efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în trimestrul IV din 2022 către beneficiarii proiectelor de investiţii şi ai plăţilor directe şi compensatorii. Plăţile au fost efectuate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) cu suma de 261,2 milioane de euro, precum şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu 15,6 de milioane de euro”, se mai precizează în comunicat.

Conform procedurilor de lucru stabilite la nivelul Comisiei Europene, declaraţia de cheltuieli aferentă perioadei 16 octombrie – 31 decembrie 2022 a fost încărcată direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

‹ adv ›

Comisia Europeană a rambursat României, până în prezent, peste 7,6 miliarde de euro pentru investiţii realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural şi pentru plăţi directe şi compensatorii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în intervalul 2014 – 2022. 

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

AFIR deschide o finanțare de aproape 170 de milioane de euro pentru tinerii fermieri

Fermierii cu vârsta de până la 45 de ani au la...
‹ adv ›

AFIR a publicat un model de scrisoare de garanţie bancară pentru schema de energie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat un model de Scrisoare de Garanţie Bancară (SGB) în vederea acordării...

Record de solicitări la AFIR pentru energie verde: fondurile cerute depășesc 450 milioane de euro

Un număr de 1.450 de solicitări de finanțare, în valoare totală de peste 454,9 milioane de euro, au fost depuse la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole