26.5 C
București
sâmbătă, 1 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaAcordul privind „Coridorul cerealelor ucrainene” - prelungit cu 60 de zile. Analist:...

Acordul privind „Coridorul cerealelor ucrainene” – prelungit cu 60 de zile. Analist: Fermierii români vor fi și mai afectați

Ministrul adjunct de externe al Rusiei, la negocierile cu reprezentanții Națiunilor Unite de la Geneva, a declarat că „vor fi doar 60 de zile de Coridor al cerealelor”, referindu-se la tema tranzitării cerealelor prin cele 3 porturi prin care și la această oră recoltele ucrainene ajung în cealaltă parte a lumii.

Știrea a fost confirmată de agenția de presă RIA Novosti, citată de Reuters.

Delegația rusă, după negocierile cu oficiali de rang înalt ONU din 13 martie, a anunțat acceptabilitatea prelungirii acordului, dar numai pentru 60 de zile.

‹ adv ›

Așa-numitul „Acord privind cerealele ucrainene” a fost încheiat pentru prima dată cu medierea ONU și a Turciei în iulie anul trecut, pentru o perioadă de 120 de zile. Acesta a făcut posibil transportul mărfurilor agricole ucrainene peste Marea Neagră către piața mondială.

În noiembrie, acordul a fost prelungit cu încă 120 de zile. Acordul expiră pe 18 martie.

Potrivit lui Cezar Gheorghe, consulant agribusiness în cadrul AGRIColumn, în urma acestei decizii, România va fi perdantă.

„Rusia a optat pentru 2 luni de prelungire a Coridorului, pentru ca, între timp, să poată estima ce volume proprii de cereale va avea în vara și toamna lui 2023. Interesul Rusiei este de a-și exporta ea prima grâul, drept urmare, din luna mai, este posibil ca marfa ucraineană să fie exportată doar prin/în România. Fermierii români vor fi și mai afectați de presiunea pe prețuri și costuri logistice”, explică Cezar Gheorghe.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

USDA prognozează o producție record mondială de floarea-soarelui în sezonul 2026/27

Producția mondială de floarea-soarelui în anul comercial 2026/27 ar...
‹ adv ›

MARS reduce prognozele de recoltă pentru toate culturile agricole din UE în 2026

Serviciul de monitorizare agricolă MARS al Comisiei Europene a redus, în luna iulie, prognozele privind producțiile tuturor culturilor agricole...

USDA a majorat prognoza pentru producția de grâu a Australiei în sezonul 2026/27

Departamentul Agriculturii al Statelor Unite (USDA) și-a majorat prognoza privind producția de grâu a Australiei pentru anul comercial 2026/27...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole