1.6 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageIdei de AfaceriCum creștem, îngrijim și hrănim un porc mistreț ca afacere

Cum creștem, îngrijim și hrănim un porc mistreț ca afacere

Carnea de mistreț este un deliciu apreciat de gurmanzii adevărați. Ea se găsește rar pe rafturile magazinelor, deoarece puțini fermieri se ocupă de acest domeniu al zootehniei. De regulă, animalele sunt achiziționate direct de la producători, la prețuri destul de înalte.

Pe parcursul anilor, creșterea mistreților era practicată doar în gospodăriile cinegetice. Ultima vreme însă, tot mai mulți fermieri aleg să crească mistreții în gospodăriile proprii.

Citiți și despre cât trăiește un porc. Factori ce influențează durata vieții.

‹ adv ›

Dacă aveți suficient spațiu pe lângă casă, creșterea mistreților poate deveni o afacere profitabilă. De această dată, în cadrul rubricii Idei de afaceri oferim mai multe detalii despre ce ar trebui să cunoașteți despre porcii mistreți dacă analizați o astfel de investiție.

Citiți în acest articol:

  • Descrierea mistreților;
  • Modul de viață al mistreților în mediul sălbatic;
  • Ce mănâncă porcul mistreț;
  • Rația mistreților în gospodărie;
  • Condiții de întreținere a mistreților;
  • De ce ținem cont la inițierea afacerii.

Descrierea mistreților

Mistreții sunt strămoșii porcilor domestici. Sunt animale omnivore paricopitate din ordinul Artiodactyla. În linii generale, aceștia au o conformație corporală similară cu cea a porcilor domestici, cu mici diferențe:

  • Corp bine dezvoltat, masiv dar mai scurt;
  • Membre lungi, puternice;
  • Cap mai alungit, și mai subțire;
  • Colți puternic dezvoltați și ascuțiți, în special la masculi;
  • Urechi lungi;
  • Părul brun-închis, formează pe spate o coamă;
  • Lungimea corporală medie – 175 cm, înălțimea 1 m;
  • Greutatea corporală medie – 150-200 kg.

În condiții de fermă, femelele ating vârsta reproductivă la circa 1,5 ani, cu condiția acumulării greutății de 70% din masa unui animal matur. Prolificitatea porcilor mistreți este mai mică decât în mediul sălbatic, cu un indice de 6-8 purcei la o fătare. Aceștia vor fi alăptați până la 3-3,5 luni. Acumularea în greutate la mistreții tineri este destul de rapidă.

Comportamentul matern este foarte bine pronunțat. Deși mistreții devin foarte prietenoși cu stăpânii, unii fiind chiar și dresați, atunci când femelele își îngrijesc puietul ele devin foarte agresive și protectoare. Cu grijă se abordează animalele și în perioada împerecherii.

După vârsta de jumătate de an, mistreții au carnea suficient de bună pentru sacrificare. Totuși, vânzarea animalelor are loc, de regulă, la un an. Asta pentru că ei cresc intens până la această vârstă, iar apoi acumularea în greutate încetinește și întreținerea lor în continuare nu se justifică economic.

Costul cărnii de mistreț este mai mare decât a porcilor domestici. Aceasta are proprietăți superioare, conținutul de grăsime este mic, fiind considerată dietetică.

Citiți și despre porcii Mangalița – carne delicioasă, sănătoasă și scumpă.

Modul de viață al mistreților în mediul sălbatic

Mistreții se adaptează ușor la diverse medii și biotopuri. Preferă mai mult pădurile mlăștinoase. Deseori, aleg zonele adiacente rezervoarelor de apă. Aceștia pot fi întâlniți și în zonele muntoase, la altitudini destul de mari.

Masculii adulți sunt solitari, se alătură turmei doar pentru împerechere. Turma este formată din 10-30 de femele, cu purceluși și masculi tineri. La un an și jumătate, animalele ating maturitatea sexuală.

Împerecherile au loc din noiembrie până în ianuarie. Gestația mistreților durează 115 zile. Femela aduce pe lume 8-12 purceluși pe an, fătările sunt ușoare.

Vedeți și porcii Vietnameji – rasă exotică de carne, înalt productivă.

Ce mănâncă porcul mistreț

Rația mistreților în natură este foarte diversă și diferă în funcție de sezon. Ei preferă furajele vegetale. Astfel, anul împrejur, cu ajutorul râtului, copitelor și colților ei râmă în căutare de rădăcini, tuberculi și bulbi ai diferitor plante.

Cu sosirea primăverii, mistreții preferă părțile verzi ale plantelor, frunze și iarbă. Masa verde în perioada caldă a anului constituie nu mai puțin de 30% din rație. Toamna, alimentația se difersifică cu fructe, nuci, ghinde, ciuperci și pomușoare.

Iarna, rația devine mai săracă. Mistreții consumă coajă de arbori, crenguțe tinere de arbuști, rădăcini. De asemenea, ei râmă în căurarea viermilor, melcilor, broaștelor, șopârlelor și a șerpilor. Pot consuma și rozătoare, ouă și pui de pasăre. Cei din apropierea lacurilor mănâncă și pește.

Aflați și despre porcii Bazna. Carne delicioasă, rezistenți și nepretențioși.

Rația mistreților în gospodărie

Mistreții sunt omnivori și consumă practic orice tip de furaje. În condiții de gospodărie li se asigură o rație prioritar vegetală, cu un raport bun de combifuraje și concentrate. În medie, un porc adult consumă până la 5 kg de furaje combinate pe zi.

Porcul domesticit va consuma cu poftă resturile de bucătărie, precum și din grădină. Se administrează o gamă largă de fructe și legume, precum și verdețuri. Din concentrate, se hrănesc cu cereale (grâu, secară, ovăz, porumb), mazăre, soia.

Concentratele se mărunțesc și se administrează în formă de terci. Vara se pot hrăni cu morcov, sfeclă, frunze de leguminoase, iarbă proaspătă de câmp, trifoi. În perioada rece se dă dovleac, mere, pere, fân. Cu drag vor mânca diferite nuci și ghinde.

Pentru a suplini necesitățile de proteină, mistreții se hrănesc cu resturi alimentare de origine animală, carne, pește, brânză, lapte, făină de pește. Se recomandă furajarea mistreților de trei ori pe zi. Se evită suprafurajarea, deoarece aceasta influențează negativ funcțiile reproductive.

Condiții de întreținere a mistreților

Mistreții sunt animale de origine sălbatică, obișnuiți cu cele mai severe condiții de mediu. Ei sunt absolut nepretențioși la condițiile de întreținere și au o imunitate și o rezistență înaltă la diverse boli.

Vedeți cele mai periculoase și frecvente boli infecțioase la porci.

Este foarte benefic când gospodarul dispune de spațiu suficient pentru a le permite plimbările libere. Acest moment va asigura o sănătate mai bună, dar și o calitate mai înaltă a cărnii. În caz contrar, se construiește un adăpost adecvat, cu respectarea normelor de spațiu.

Pentru creșterea mistreților este nevoie de o volieră comună și cuști individuale. Pentru două animale adulte se recomandă o suprafață a volierei de circa 20 m2, iar a boxei pentru odihnă – de 3 m2. Cușca se asigură cu așternut din paie, care servește și la igienă, și la încălzire, dar și la consum.

Vedeți și suprafețele recomandate la construcția adăposturilor pentru porcii domestici.

Construcția adăpostului este cel mai costisitor moment în amenajarea fermei de mistreți. Acesta se efectuează din plasă metalică, care se fixează de piloni și se îngroapă în pământ.

Trebuie de luat în calcul că mistreții iubesc să râme. Dacă vor găsi un punct mai slab sub gard, neapărat vor evada și vor râma prin toată curtea. Perfectă ar fi prezența temeliei sub gard. În volieră se amplasează hrănitoarele, adăpătoarele, vase cu apă sau noroi pentru băi.

Ultimele sunt necesare pentru sănătatea pielii și contra paraziților. Mai pot fi instalate și dispozitive speciale pentru scărpinat.

De ce ținem cont la inițierea afacerii

După ce am analizat puțin comportamentul și necesităților mistreților, haideți să discutăm și despre factorii de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să dezvoltăm o astfel de afacere.

În primul rând, după ce ați analizat și sunteți sigur că veți putea asigura condiții decente de întreținere, cea mai importantă este piața de desfacere, fără de care, practic, creșterea mistreților ca afacere își pierde sensul.

Analizați bine oportunitățile de valorificare a cărnii în zonă: aici ar fi potrivite, ținând cont de specific, restaurantele, magazinele, pensiunile sau chiar comercializarea directă către consumator.

Pentru ultima, va fi necesar să vă promovați pentru a vă cunoaște cât mai multă lume. Puteți opta pentru publicitate, inclusiv online, optând pentru grupurile de interes, dar și participa la târguri și expoziții tematice, unde majoritatea vizitatorilor ar fi bucuroși să cunoască un astfel de producător.

Numai după ce veți determina, prin intermediul unei analize ce cantitate de carne de mistreț s-ar putea vinde fără probleme și veți elabora un plan de afacere, alegeți numărul efectivului. Începând cu cantități mici de carne și dezvoltând baza de clienți, puteți ulterior dezvolta și ferma.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România interzice creșterea șinșilelor și nurcilor pentru blană începând cu 2027

Creșterea șinșilelor și nurcilor: O nouă lege, publicată în...
‹ adv ›

Paraziți sau viermi la pui și găini – simptome și tratament

Invaziile parazitare la găini prezintă o problemă importantă pentru fermieri. Păsările suferă deoarece paraziții se înmulțesc rapid, afectând atât...

Rasa de vaci Montbeliarde – producător universal de brânză

Astăzi, așa cum și am promis, vă voi relata despre o altă rasă de bovine, și anume Montbeliarde. Așa cum...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole