0.2 C
București
miercuri, 18 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageArticoleSamuel și Sacha Vlad, doi frați agronomi care administrează 2000 ha, axați...

Samuel și Sacha Vlad, doi frați agronomi care administrează 2000 ha, axați pe integrarea noilor tehnologii în fermă

În ferma din Piscu, tractoarele merg singure

E la mare modă printre tineri, mai ales, să apară la volanul unui bolid de lux. În schimb, pentru doi frați din Piscu, Samuel și Sacha Vlad, satisfacția e incomparabilă la volanul unui tractor de ultimă generație, dotat cu sistem GPS. Ambii ingineri agronomi administrează împreună cu tatăl lor o fermă de 2000 de ha, în județul Galați.

Astfel, o zi toridă de muncă în câmp poate deveni pentru cei doi tineri mult mai relaxantă în cabina cu aerul condiționat pornit, folosind agricultura de precizie sau chiar autoghidarea.

Flotă modernă de utilaje cu ajutorul fondurilor europene

„Am absolvit amândoi Facultatea de Agricultură Iași, specializarea Ingineria și managementul afacerilor agricole, în anul 2023, iar din toamnă am început studiile de masterat, tot în cadrul aceleiași Facultății, specializarea Tehnologii agricole moderne.

Ferma pe care o administrăm este una vegetală și ne concentrăm pe cultura mare (grâu, orz, rapiță, porumb și soia). Am accesat fonduri europene în anul 2008, astfel am reușit să ne achiziționăm o flotă variată de utilaje. Eu și fratele meu am ales împreună acest domeniu din dorința de a duce mai departe afacerea de familie”, adaugă inginerul agronom Samuel Vlad.

‹ adv ›

Salvarea: sistemele de irigații

În ultimii ani, frații Vlad s-au concentrat pe tehnologizarea fermei.

„Începând din anul 2015, ne-am axat foarte mult pe sisteme de irigații, fie prin pivoți, tamburi sau picurare. Totodată, am implementat în fermă GPS-ul cu autoghidare pe toate utilajele. Desigur, mai avem de lucrat la acest aspect și sperăm să implementăm cât mai multe tehnologii. Agricultura este un domeniu fascinant și foarte frumos, dar în același timp este foarte dificil și stresant, dar prin muncă, răbdare și ambiție, se obțin rezultate formidabile”, încheie Samuel Vlad, masterand în cadrul Facultății de Agricultură USV Iași.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Constantin Ganicenco transformă pasiunea pentru păsări într-o misiune zootehnică

La 33 de ani, Constantin Ganicenco nu este doar...
‹ adv ›

Adelina Chelariu, tânăra care transformă pasiunea pentru oi într-un plan de viitor

În satul Rânghilești din județul Botoșani, printre dealuri și pășuni, o tânără de doar 21 de ani demonstrează că...

Dragoș Alexandru Ciornei: „Niciodată să nu spui niciodată”. De la refuzul agriculturii la propria fermă de 110 hectare

Din Focuri, județul Iași, Dragoș Alexandru Ciornei este un exemplu clar că drumul în viață nu este întotdeauna cel...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole