11.1 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleInițiativă legislativă adoptată de Senat: Modificări la arendarea terenurilor agricole

Inițiativă legislativă adoptată de Senat: Modificări la arendarea terenurilor agricole

În cadrul ședinței Senatului României din 29 iunie 2022 a fost adoptată Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, în procedură de urgență.

Potrivit acesteia, au fost modificate mai multe articole la capitolul Reguli particulare în materia arendării, după cum urmează:

Articolul 1837 privind Durata arendării – Durata arendării este de minim 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor, pe care bunul agricol urmează să le producă.

Articolul 1847 privind Interdicţia subarendării alineatul 2 – Subarendarea totală sau parțială este interzisă sub sancțiunea nulității, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași.

Articolul 1848 privind Reînnoirea arendării alineatul 2 se abrogă – (anterior Dacă durata contractului de arendare este de un an sau mai scurtă, termenele de refuz al reînnoirii prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate).

Articolul 1850 privind Cazurile speciale de încetare sau de menținere a contractelor se modifică și va avea următorul cuprins:

  • (1) Contractul de arendare încetează prin incapacitatea sau falimentul arendașului.
  • (2) În cazul decesului arendatorului, moștenitorii sunt obligați să mențină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendașul.
  • (3) În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să mențină contractul de arendă până la expirarea termenului de valabilitate.

Articolul II. privind Durata contractelor de arendare în desfășurare încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămâne valabilă până la expirarea acestora.

Termenul de adoptare tăcită a propunerii 13 septembrie 2022.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Buzău: Peste 45.000 de miei au fost exportaţi în ţările arabe

Peste 45.000 de miei au fost comercializaţi şi exportaţi din Buzău în ţările arabe, cu 7.000 mai mulţi faţă...

Legea arendei ajunge din nou în Parlament

După ce două inițiative legislative identice au fost respinse până acum, Legea arendei a fost depusă din nou în...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole