-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaCotaţia grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi...

Cotaţia grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters.

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni dimineaţa cu 0,4%, la 6,02 dolari per bushel, cel mai redus nivel din aprilie 2021, în timp ce cotaţiile la porumb şi boabe de soia au urcat cu 0,3% (la 5,56 dolari per bushel) şi, respectiv, cu 0,2% (la 13,09 dolari per bushel).

Liderii G7 (grupul statelor puternic industrializate), reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au cerut tuturor participanţilor ca acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră „să continue şi să implementeze complet buna desfăşurare a operaţiunilor, atât timp cât va fi necesar”.

‹ adv ›

Săptămâna trecută, acordul a fost prelungit cu două luni, atenuând temerile privind aprovizionarea cu cereale pe plan mondial.

Separat, adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Oksana Lut, anunţase că Rusia intenţionează să recolteze în medie aproximativ 130 milioane de tone de cereale pe an şi să exporte până la 55 milioane de tone.

Oficialul a explicat că Moscova a reuşit să-şi majoreze exporturile de cereale, chiar dacă unele ţări au respins cerealele ruseşti din cauza conflictului cu Ucraina.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

USDA estimează o creștere de 550.000 de tone a recoltei de floarea-soarelui din Turcia

Producția de floarea-soarelui a Turciei ar putea ajunge la 1,8...
‹ adv ›

Grâul, porumbul și soia au încheiat în scădere ședința de tranzacționare la CBOT

Contractele futures pentru grâu, porumb și soia tranzacționate la Bursa de la Chicago (CBOT) au încheiat ședința de joi,...

COCERAL reduce prognoza recoltei de porumb din UE la 48,6 milioane de tone

COCERAL a redus semnificativ prognoza privind producția de porumb din Uniunea Europeană și Marea Britanie pentru 2026, la 48,6 milioane...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole