Gulia sau varza Kohlrabi – beneficii, cultivare și îngrijire

Gulia (Brassica oleracea var. Gongylodes), numită și Kolhrabi, este un tip de varză mai puțin cunoscută și populară, dar care câștigă încet, dar sigur, spațiu în grădini și plantații comerciale. Datorită faptului că se cunosc mai multe despre beneficiul consumului, dar și faptului că poate fi păstrată până în luna aprilie fară pierderea vitaminelor.

Din punct de vedere agrotehnic, gulia încadrează ușor în asolament, fiind pretabilă pentru cultura în câmp deschis, dar și pentru cea în teren protejat (în sere, răsadnițe și solarii). Asigurând producții de 20-25 tone la hectar.

Tehnologia cultivării este relativ simplă și nu diferă distinct de cea a celorlalte varietăți de varză.

Beneficiile consumului de gulii

Gulia se cultivă pentru tulpina sa îngroșată, care este fragedă, suculentă, cu gust plăcut. Se consumă proaspătă sub formă de salate crude, simple sau asortate cu morcov, ridichi, țelină ș.a. De asemenea, se folosește la prepararea supelor, soteurilor, ghiveciurilor.

Este o legumă valoroasă în hrana omului nu numai prin savoarea sa deosebită, ci şi prin conţinutul ridicat în substanţe nutritive (2,1% proteine), vitamine (61 mg vitamina C/100 grame, A, E, B) şi săruri minerale (calciu, potasiu, magneziu, zinc, fier). Este bogată în fibre.

Are un conținut caloric scăzut de doar 25 cal la 100g gulie crudă, de aceea este indicată în dietele de menținere a siluetei sau de slăbire. Ajută la stabilizarea nivelului glucozei în sânge – utilă în controlul diabetului. Elimină apa din organism – indicată în edeme.

Sunt recunoscute şi virtuţile medicale ale guliei în corectarea hiperacidităţii gastrice sau în ameliorarea altor maladii.

Ajută la vindecarea infecțiilor virale, în bronșite, tuse, angine. Conține glicosinolați – substanțe care inhibă captarea iodului de tiroidă consumul guliei fiind nerecomandat la persoanele cu probleme tiroidiene.

Descrierea guliei

Gulia este o plantă bienală, care în primul an formează o tulpină puternic îngroșată, iar în anul al doilea tulpinile florifere. Unele soiuri timpurii, cultivate primăvara devreme, se comportă ca anuale.

Plantulele obținute din seminţe cresc la început normal, apoi tulpina începe să se îngroaşe, căpătând formă rotundă sau ovală, de dimensiuni mai mari sau mai mici, în funcţie de tipul botanic.

Se cunosc două grupe mari de gulii:

• varietatea minor – cu tulpino-fructul mic, rotund, de 100-200 de grame, numit și gulioară.
• varietatea major – cu tulpino-fruct mare sau foarte mare, rotund sau oval, verde sau violaceu, denumite gulii.

Seminţele sunt mai mari decât cele de varză albă, globuloase. Într-un gram intră în jur de 200-220 de seminţe. Facultatea germinativă este de 70-90% şi se menţine aproximativ 4 ani.

Cerinţele guliilor faţă de factorii mediului

Plantele de gulii au cerințe relativ modeste față de temperatură. Semințele pot să germineze la temperaturi scăzute, și anume 2-3⁰ C. La temperaturi mai ridicate, procesul de germinare are loc mai repede și mai uniform.

Astfel, la 11⁰ C germinarea are loc în 10-12 zile, iar la 18-20⁰ C, în 3-4 zile. După germinare, în faza de răsad, temperatura cea mai potrivită este de 8-12⁰ C.

La temperaturi mai ridicate, răsadurile se alungesc și devin sensibile la boli. Plantele de gulii pot suporta temperaturi mai scăzute în timpul formării primelor frunze, de până la minus 5-6⁰ C.

Temperatura optimă pentru formarea și creșterea tulpinii este de 15-20⁰ C. Peste limita de 20-25⁰ C, creșterea încetinește.

Față de lumină, guliile au pretenţii ridicate încă din primele faze ale vegetaţiei. Răsadul produs la lumina slabă se alungeşte şi nu mai realizează îngroşarea tulpinii. Acelaşi lucru şi după plantarea în camp.

De aceea se recomandă ca guliile să fie cultivate pe terenuri cu expoziţie sudică, fără umbră de lungă durată.

Apa este factorul care asigură o recoltă de calitate. S-a constatat că în perioadele secetoase, fără o irigare raţională, guliile îmbătrânesc repede şi tulpina se lemnifică. Deci, cultura guliei necesită să fie irigată imediat după plantare, astfel încât să menţină umiditatea de 75-80%.

Are pretenții moderate față de sol, totuși cele mai bune rezultate  se obţin atunci când guliile se cultivă pe solurile fertile, profunde, bine structurate și cu o textură mijlocie spre semigrea, cu reacţia neutră – slab acidă (pH de 6,5-7,0). Solurile ușoare nu sunt recomandate pentru că se mențin mai greu reavăne, iar cele grele nu permit scurgerea în profunzime a apei, favorizând băltirea.

Gulia însă se poate dezvolta bine şi pe solurile mai nisipoase, cu condiția să se aplice 30-40 de tone/hectar de gunoi de grajd şi să se irigă raţional.

Fertilizarea culturii de gulii

Cantitatea de îngrășăminte ce trebuie administrate depinde de  gradul de aprovizionare a solului cu substanţe nutritive.

La un conţinut mediu al solului în principalele elemente de nutriţie minerală, se administrează 250-300 kg/ha azotat de amoniu, 300-400 kg/ha fosfor (superfosfat) şi 150-200 kg/ha sare potasică.

Locul guliilor în asolament

Pentru gulii, cele mai bune premergătoare  sunt plantele legumicole care au fost fertilizate cu gunoi de grajd în anul culturii, cum sunt: castraveții, dovleceii, tomatele, ardeii, vinetele. Printre premergătoare bune se mai numără mazărea, fasolea și cartofii.

Rezultate bune se obțin și după legumele de la care se consumă rădăcinile tuberizate (morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină, sfeclă roșie, etc.) și din grupa cepei.

Guliile pot reveni  pe aceeaşi solă după o perioadă de 4-5 ani.

Producerea răsadurilor de gulii

Acesta se produce în sera înmulțitor, în cuburi sau ghivece nutritive, unde se repică la 5-6 zile după răsărire. Semănatul se face începând cu luna februarie și diferă în funcție de zona climatică.

Cantitatea de sămânță necesară pentru un hectar este de 500-600 grame, planificând pentru această suprafață circa 120.000 plante, la care se adaugă o rezerv\ de 14-20 %.

În perioada de răsad, atenție deosebită se va acorda temperaturii, care în general va fi moderată (16-17⁰ C), mai ales în perioada iernii, pentru a evita alungirea plantelor.

Răsadul bun pentru plantat va avea 40-50 zile sau 4-6 frunze și va fi bine călit.

Ar putea să te intereseze și Creșterea răsadului de varză. 15 sfaturi pentru o cultură sănătoasă

Pregătirea terenului

Toamna, pregătirea terenului începe prin executarea lucrărilor de toamnă: discuit, pentru desfiinţarea culturii premergătoare, nivelarea terenului, fertilizarea de bază cu 2/3 din îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu, arătura adâncă la 28-32 cm, concomitent cu încorporarea îngrăşămintelor.

În primăvară se continuă pregătirea terenului cu grăpatul, fertilizarea cu restul de îngrăşăminte chimice cu fosfor şi potasiu şi azotat de amoniu.

Înfiinţarea culturii de gulie

Epoca de plantare poate fi diferită.

În vederea obținerii unei recolte timpurii plantarea răsadurilor se face în perioada 15-30 martie, în funcție de zonă și condițiile anului respective. Perioada potrivită începe când în sol se menține, cel puțin trei zile consecutiv, temperatura de 7⁰ C.

În acest scop se folosește răsad în vârstă de 50-55 zile.

Pentru cultura târzie plantarea se realizează în perioada 15 mai-15 iulie.

Schema de plantare pentru gulii este de câte două rânduri pe strat, la 70 x 30 cm, cu zone de protecţie la rigole de 12-17 cm.

Se poate planta atât manual cât și mecanic.

Pentru o bună prindere se execută o udare imediat după plantarea răsadurilor, cu o normă de irigare de 200-250 metri cubi apa/hectar.

Principalele lucrări de îngrijire a culturii de gulii

Completarea golurilor – după 3-5 zile de la plantare, se execută această lucrare cu răsad de aceeaşi vârstă şi acelaşi soi. 

Irigarea – se face ori de câte ori este nevoie, pentru a asigura în sol un plafon minim de 75-80% din intervalul umidităţii active. În funcție de sol și precipitațiile natural la gulii se fac  5-7 udări, cu norma de circa 300 m³ de apă/hectar.

Prăşitul – se execută o dată manual, cu sapa, pe rând, şi mecanic, de 2-3 ori, pe intervalele dintre rânduri.

Fertilizarea fazială – se face cu azotat de amoniu de două ori, când plantele s-au prins şi au pornit în vegetaţie şi la începutul formării guliilor. Cantitatea este de 150 kg/ha.

Recoltarea se efectuează când guliile au ajuns la dimensiunile corespunzătoare maturităţii de consum.

Momentul calendaristic coincide cu 75-85 zile de la răsărit, în funcție de condițiile meteorologice, agrotehnice și de soi.

Pentru cultura târzie recoltarea se poate prelungi până la venirea înghețurilor timpurii sau a celor de la sfârșitul lunii noiembrie. Înghețurile ușoare nu afectează plantele și recolta, dar pot face recoltarea mai dificilă.

Tehnica recoltării constă în smulgerea plantelor și curățarea rădăcinilor de pământ sau tăierea tulpinilor îngroșate imediat sub zona de formare. Pregătirea pentru livrare se poate finaliza prin formarea de legături și/sau eliminarea parțială a frunzelor.

Citește și Cum se cultivă loboda roșie și verde de grădină