21.7 C
București
joi, 29 iulie, 2021

-

HomepageArticoleGăini Brahma – caracteristici, avantaje și întreținere

Găini Brahma – caracteristici, avantaje și întreținere

În dependență de tipul morfo-productiv găinile sunt clasificate în: rase de carne (grele), rase de ouă (ușoare), rase mixte (carne-ouă, ouă-carne) și rase decorative.

Găinile Brahma sunt poziționate ca rasă de carne, dar și decorativă. Și asta pentru că istoric, în diferite regiuni ale lumii ea a fost folosită în scop diferit.

Originea rasei Brahma

Se consideră că Brahma a fost obținută prin încrucișarea raselor Cochinchin și Combatantă de Malaesia.

Formarea rasei a avut loc în Asia de Sud-Est, unde acestea au fost crescute în temple, de către călugări, timp de mai bine de 300 de ani.

La mijlocul secolului al XIX-lea, găinile au început a fi exportate către America și Regatul Unit, unde a continuat perfecționarea rasei.

Oficial, rasa a fost înregistrată în Statele Unite, în anul 1874, unde peste mai bine de jumătate de secol a fost considerată cea mai bună rasă de carne.

Între timp, în Europa, Brahma era înalt apreciată pentru calitățile sale estetice și folosită mai mult pentru decorarea curții. Crescătorii au lucrat intens la perfecționarea caracacterelor decorative, creând astfel subtipul European – decorativ.

În regiunile Asiei, de unde își are originea, Brahma este considerată rasă mixtă: de carne-decorativă.

Toate aceste subtipuri sunt răspândite și apreciate la nivel mondial, fiind utilizate mai mult în gospodăriile crescătorilor amatori.

Descrierea rasei de găini Brahma

Găinile Brahma sunt ușor de recunoscut pentru caracteristicile sale deosebite.

  • Ambele sexe prezintă o ținută nobilă;
  • Constituția corporală masivă, picioare înalte;
  • Cap relativ mic, cu osul frontal pronunțat;
  • Creastă redusă în volum, în formă de păstaie, fără ”dinți” pronunțati;
  • Ciocul este scurt și puternic, de culoare galbenă;
  • Gât puternic, de lungime medie, curbat frumos;
  • Penajul abundent pe picioare, ca trăsătură distinctă de bază.

Subtipurile Brahma în dependență de culoarea penajului

Herminat Deschis – penajul de bază al păsării este alb-argintiu, iar coada și, într-o măsură mai mică, „gulerul” sunt negre. Persistă și pene negre pe aripi.

Herminat Închis – penajul este de culoare întunecată. La găini predomină nuanța de gri-maro. La cocoși penajul este predominant negru, cu o nuanță verzuie. Pe spate și guler însă persistă pene de culoare albă.

Potârnichiu pe Albastru – găinile au pene deschise la culoare, cu un desen complicat în negru și gri. La cocoși, spatele, gulerul și capul sunt roșcate, iar restul este negru cu o nuanță albăstruie închisă.

Pe lângă aceste subtipuri de bază, mai sunt și altele, care se practică mai rar și nu au fost înregistrate oficial. În toată splendoarea apar varietățile albe, negre, albastre, roșcate, aurii, argintii, dar și combinațiile dintre acestea.

Caracteristici de producție ale găinilor Brahma

Nu sunt dependente de culoarea penajului, fiind similare la toate subtipurile.

  • Masa corporală: femele – 3,5-4 kg (cu recordul de 6 kg), masculi – 4,5-5 kg (cu recordul de 8 kg);
  • Producția anuală de ouă: 120-150 de bucăți;
  • Ouă de dimensiuni medii, de culoare brună, cu o greutate de până la 60 gr;
  • Rasă tardivă, maturitatea sexuală apare după vârsta de 9 luni;
  • Producție stabilă de ouă pe tot parcursul anului, fără scăderi pe timp de iarnă;
  • Ritm de creștere relativ lent;
  • Carne cu proprietăți gustative superioare, deși fibra e puțin mai aspră;
  • Cocoșii pot apărea un pic bătăuși, ca și la alte rase de fapt;
  • Găinile au un temperament foarte docil, cu abilități bune de clocire.

Condiții de întreținere a găinilor Brahma

Îngrijirea găinilor Brahma nu diferă simțitor de alte rase. Păsările au nevoie de o încăpere curată, caldă și bine iluminată, o suprafață pentru plimbări libere și o dietă echilibrată.

Există însă și careva momente specifice:
  • Dimensiunile relativ mari a păsărilor presupun și spațiu mai mult pentru întreținere, precum și mărirea suprafețelor utile (ouat, clocit, odihnă ș.a);
  • Penajul bogat face păsările Brahma mai rezistente la temperaturi scăzute. Acest factor permite costuri relativ reduse pentru izolarea termică. În același timp, găinile vor petrece mai mult timp în aer liber pe perioada de iarnă;
  • Dimensiunile mari influențează și mobilitatea găinilor Brahma. Păsările mai puțin active vor solicita mai puțin spațiu pentru plimbări, iar gardul poate să nu depășească înălțimea de 1 m.
  • Alimentația găinilor trebuie să fie rațională, deoarece acestea au predispoziție la obezitate, care ulterior influențează productivitatea. Spre deosebire de alte rase de carne, hrănite după principiul ”mai mult – mai bine”, Brahma necesită furajare controlată.

Citiți și despre alimentația corectă a găinilor pentru evitarea subțierii cojilor de ouă.

  • Pentru a influența cumva viteza de creștere, relativ lentă, se recomandă creșterea conținutului de proteine în rație. În acest scop se utilizează făina de pește, de carne și de oase, laptele praf, brânza de vaci și zerul de lapte. După vârsta de 5 luni conținutul de proteine se reduce iar, altfel oasele tinere nu vor fi în stare să susțină masa musculară în creștere rapidă.

Probleme de sănătate

Găinile Brahma necesită atenție sporită la probleme parazitare, precum păduchii, acarienii și helminții. Picioarele cu penaj bogat pot servi ca mediu excelent pentru acarieni.

O altă problemă legată de penaj este acumularea de noroi și excremente pe degetele membrelor. În condiții reci, aceste acumulări pot îngheța și provoca degerături, iar în cazuri severe, pierderea degetelor de la picioare.

Pentru a curăți murdăria de pe degete, acestea se înmoaie în apă caldă.

Pentru evitarea acestor probleme se recomandă menținerea igienei încăperilor, evacuarea regulată a dejecțiilor și evitarea formării noroiului.

Avantajele rasei Brahma

  • Aspect deosebit de frumos cu o varietate de culori pentru gustul oricărui crescător;
  • Masa corporală mare. Din punct de vedere culinar, o carcasă de 2-3 kg este perfectă pentru gătitul la cuptor;
  • Mobilitatea redusă și temperamentul calm reduc potențialele probleme de întreținere;
  • Rezistența la temperaturi scăzute, datorită penajului bogat, permit creșterea găinilor Brahma și în regiunile nordice.

Dezavantaje semnificative

  • Creșterea lentă. Greutatea maximă se atinge la 8-9 luni, comparativ cu rasele de carne, care pot fi sacrificate chiar după două luni de viață;
  • Producție scăzută de ouă, din nou comparativ cu rase specializate pe producția ouălor. Comparativ însă cu o rasă de carne, Brahma are indici de ouat destul de buni;

Citiți și despre stimularea ouatului la găini.

  • Pedispoziția la obezitate. Fără o furajare rațională, pasărea se va îngrășa și va scădea și mai mult producția de ouă.

Perspective de creștere a rasei Brahma

Privind în ansamblu caracteristicile găinilor Brahma, putem spune că acestea nu sunt chiar potrivite pentru creșterea industrială.

Vorbind însă de gospodăriile private, nu există o rasă mai atragătoare. Găinile Brahma au o sănătate bună, rezistență sporită și pretenții reduse față de condițiile de întreținere și furajare.

Producția de ouă este suficientă pentru o familie mare, iar carcasele impunătoare se așează minunat pe o masă de sărbătoare tradițională.

În același timp, aspectul magnific al acestor păsări va deveni și o podoabă a curții satului, provocând interesul vecinilor și mândria stăpânilor.

Sursa foto: chickensforbackyards.com

Anastasia Oleinik
Specialist în zootehnie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Fermierii trebuie să protejeze animalele în perioadele caniculare

Crescătorii de animale trebuie să respecte măsurile specifice protejării animalelor în perioadele caniculare, atrage atenţia Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară...
- adv -spot_img

Identificarea unor terenuri pentru a fi împădurite, în analiza miniştrilor Mediului şi Agriculturii

Identificarea unor categorii de terenuri care pot fi împădurite, cum ar fi cele administrate în prezent de Agenţia Domeniilor...

Producătorii de legume n-au nicio şansă să reziste pe piaţă dacă nu se asociază

Producătorii de legume pot să câştige mai mult pe un contract ferm, dacă îşi unesc forţele şi îşi vând...

Noi pe Facebook

De citit

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți şi...

Comentarii recente

- adv -spot_img

S-ar putea să te interesezeRELAȚIONATE
Recomandările redacției