Din cauza exploatării incorecte excesive, solurile ajung să-și piardă fertilitatea. Pe termen lung, reducerea fertilității solului se manifestă nu doar în micșorarea recoltei.
Cu timpul, plantele își pierd imunitatea naturală și devin mai vulnerabile la diferite boli, fapt ce conduce la pieirea plantelor.
Ce este fertilitatea solului? Fertilitatea solului este proprietatea acestuia de a asigura producerea de recolte vegetale, de a le oferi apă și nutriție minerală, rezultând în recolte durabile și consistente de înaltă calitate.
Un termen cunoscut de fermieri care ar reflecta fertilitatea solului este bonitatea. În continuare, vorbim despre principalii termeni ce trebuie cunoscuți la evaluarea calității solului.
Bonitarea terenului agricol
Fertilitatea terenului agricol se măsoară prin metoda bonitării. Nota de bonitare naturala este dată de cele patru grupe de factori naturali cărora li s-a fixat următoarele limite de notare:
- Sol (textura, rezerva de humus, reacţia sol…), între 0 şi +50 puncte.
- Climă (temperatura medie, precipitaţii), între -20 şi +20 puncte.
- Relief (pantă, alunecări), între –15 şi +15 puncte.
- Hidrologia (nivel freatic, inundabilitate), între -15 şi +15 puncte.
Nota de bonitare potențială este dată de irigaţii, drenaj, desecări, indiguiri, terasări, afânare adâncă, desfundare, amendare, fertilizarea, combatere poluarei.
Componenta unui sol fertil
Componenta unui sol fertil recalculat la 1 ha pe 20 cm adâncime:
- 3000 de tone substanţe solide
- 500 de tone de apă
- 150 de tone de substanţă organică
- 7,5 tone organisme (bacterii, râme, mamifere, insecte, etc).
Pe terenurile înțelenite cantitatea de râme și organisme crește de 4 ori. Tocmai de aceea, terenurile desțelenite au o fertilitate foarte mare în primii ani de folosință ca teren arabil.
Textura solului
Întâlnim soluri nisipoase (uşoare), soluri lutoase (mijlocii), soluri argiloase (soluri grele). Cele mai fertile terenuri sunt cele mijlocii (luto-nisipoase, nisipo–lutoase, lutoase şi cele luto-argiloase).
Humusul din sol
Humusul de tip mull ia naştere în ogoare prin descompunerea substanţei organice de către organisme în condiţii aerobe. Humusul formează structura glomerurală stabilă care reţine apa accesibilă plantelor și care încălzeşte mai repede solul. Prin încălzire, solul poate fi lucrat primăvara mai devreme.
Structura solului
Structura poate fi bulgăroasă (agregate nestructurate) sau glomerurală (agregate structurate). Agregatele glomerurale – conţin: pelicula de apă, coloizi argiloşi şi humici, colonii de organisme, pori grosieri (umpluţi cu aer şi conducători de apă), mijlocii (conducători şi reţinători de apă), pori fini (reţinători de apă) şi foarte fini (apa legată).
Prin lucrarea terenului în condiții necorespunzătoare (foarte umed sau foarte uscat) se strică structura solului pe mai mulți ani.
Fertilitatea solului se reduce atunci când materia organică sau activitatea biologică sunt în scădere și se produce prin:
- Eroziune – hidrică sau eoliană. Pe terenurile ce folosesc ogorul negru o mare perioadă din an (cerealele fără culturi verzi de iarnă sau vară, plantații de pomi sau arbuști în care intervalul dintre rânduri este întreținut ca ogorul negru).
- Înlăturarea masei vegetale (hrana micro și macroorganismelor) – uneori prin ardere.
- Lucrările excesive ale solului (arat/ discuit anual) au efect negativ asupra biologiei și a materiei organice, care oxidează și distrug încet, dar sigur, fertilitatea solului.
- Pășunatul unui imaș pentru o perioadă lungă sau întoarcerea animalelor înainte ca plantele din imaș să se fi regenerat.
- Folosirea excesivă a fungicidelor, distrugând activitatea microbiologică.
V-ar putea plăcea și articolul despre Culturile de acoperire – când se seamănă, încorporează în sol ca îngrășăminte.
Metode de îmbunătățire a stării solurilor
Lucrările de îmbunătățiri funciare reprezintă un complex de măsuri menite să sporească capacitatea productivă a solului și să determine creșterea performanțelor în agricultură.
Amelioararea funciară cuprinde două mari categorii de lucrări. Prima categorie sunt lucrările de stăvilire a procesului de degradare: desecări; indiguiri; combaterea acidității; combaterea poluării, etc.
A doua categorie sunt lucrările de sporire a fertilității, respectiv fertilizările corecte și amenajarea terenurilor pentru irigare.
Pentru a gestiona corect solul, lucrările trebuie efectuate întotdeauna corect și la momentul potrivit.
Situația ideală este de a avea pentru fiecare fermă un plan detaliat și adaptat de îmbunătățire a calității solului în 4-5 ani prin următoarele:
- Cunoaște-ți solul: fiecare sol, chiar și în interiorul unei gospodării, este diferit. Poate fi foarte greu, mai nisipos etc.;
- Solurile umede nu se lucrează: în special solurile grele sunt extrem de vulnerabile la degradarea structurii. Este important să folosim mașinile potrivite și să avem grijă de anvelopele tractorului/mașinilor. Anvelopele cu presiune scăzută reduc riscul compactării solului;
- O dată în 4-5 ani se efectuează analiza solului pentru a vedea ce se întâmplă în sol cu elementele nutritive minerale, materia organică și viețuitoarele solului;
- Solul se lucrează cât mai puțin posibil. Reieșind din situația reală, în gospodărie se trece la No-till;
- Se exclude lucrarea de-a lungul pantei. Este recomandat să fie lucrarea minimă a solului, fie pentru sistemul No-til.
Practici specifice privind fertilitatea solului în fermele ecologice
Fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie menținute și ameliorate prin:
- cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare adâncă, în cadrul unui asolament corespunzător;
- pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale, precum ar fi bălegarul de curte, dacă acestea provin din unitățile de creștere a animalelor care respectă regulile naționale existente sau, în absența acestora, practicile internaționale recunoscute referitoare la producția animaliera ecologică;
- încorporarea de substanțe ecologice în sol, sub formă de compost, provenind de la unitățile producătoare, în conformitate cu regulile de producție ecologică;
- creșterea fertilității solului se realizează prin practici culturale cum ar fi: rotația culturilor; îngrășăminte verzi; culturi ascunse; culturi intercalate; reziduuri vegetale și animale reciclabile; pășunat prin rotație; lucrări ale solului.
Rotația culturilor și asolamentul în fermele ecologice
În orice fermă ecologică se recomandă să fie cultivate mai multe plante, pentru ca activitatea acelei ferme să devină cât mai echilibrată.
Culturile agricole sunt alese în funcție de anumite criterii, care privesc condițiile socio-economice din zonă, tipul de sol, clima, cerințele biologice ale plantelor, disponibilul de forța de muncă.
De asemenea, se va ține cont de existența unor dotări pentru condiționarea, uscarea și depozitarea recoltei, precum și spații sau instalații pentru uscare, dar și de bolile și dăunătorii specifici fiecărei culturi în parte.
Esența rotației culturilor constă în faptul că culturile perene și anuale trebuie plantate la locul inițial, abia peste 5 ani. De aceea, în fiecare an, se recomandă schimbarea locului de plantare.
În fermele ecologice sunt recomandate spre cultivare ca plante premergătoare, circa 20%, specii din grupa leguminoaselor care fixează azotul atmosferic și lasă terenul curat de buruieni, sau alte plante care pot constitui îngrășăminte verzi (rapița, mustar) sau alte plante cu înrădăcinare adâncă cu rol în sporirea și menținerea fertilității solului.
Introducerea îngrășămintelor organice
Nu trebuie să uitați de îngrășămintele organice. Introducerea cenușii, bălegarului și compostului este una dintre metodele verificate de restabilire a fertilității solului.
Gunoiul de grajd este considerat un îngrășămant complex și poate fi constituit din amestec de bălegar și materii vegetale. Acesta conține azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/t gunoi) și calciu (5 kg/t gunoi).
Calitatea și cantitatea gunoiului depind de mai mulți factori: specia și vârsta animalelor de la care provine gunoiul, furajele folosite și felul așternutului din grajduri, metoda și perioada de păstrare a gunoiului.
Acest tip de îngrășământ se aplică de obicei toamna, încorporat fiind apoi prin arătură, având un efect complex asupra solului, influențând însușirile acestuia.
Astfel, solurile care conțin argilă în cantitate mai mare devin mai permeabile, mai afânate, cele nisipoase devin mai structurate, mai legate, iar conținutul în humus, component important al fertilității, crește.
De asemenea, este îmbunătățită activitatea biologică a microorganismelor și a microfaunei din sol.
Utilizarea râmelor de California. Nu e o metodă prea răspândită, dar eficientă. Acest soi de râme este cunoscut prin funcțiile lor utile (fiecare fermier știe că solul bogat în râme este fertil.
Avantajul râmelor de California constă în durata lungă de viață. Totodată, aceste râme au capacitatea de a procesa orice tip de produse organice.
Citește și despre Râmele – creatorii solurilor agricole fertile. Ce condiții necesită.
Lucrările solului în fermele ecologice
În cadrul tehnologiilor de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă și, de aceea, este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiții.
Astfel, fermierul trebuie să cunoască unele particularități ale terenului, tipul de sol, prezența buruienilor problemă, unele carateristici ale speciei cultivate, pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare și a indicilor de execuție.
Pe terenurile în pantă, lucrările vor fi efectuate de-a curmezișul pantei pentru a nu apărea erodarea (odată cu apa) a stratului fertil de sol.
De asemenea, resturile vegetale trebuie mărunțite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii și a lucrărilor ulterioare.
Lucrările solului trebuie să fie efectuate, pe cât posibil, în intervalul de umiditate optimă, pentru a avea un minimum de consumuri energetice.
Metode specifice pentru controlul buruienilor în fermele ecologice
Curățirea mașinilor agricole la schimbarea lanului are un rol important în ținerea sub control al buruienilor în fermele ecologice. Numeroase buruieni s-au adaptat în sensul maturizarii semințelor proprii cu cele ale plantelor de cultură.
Chiar și în cele mai bine întreținute culturi există un număr oarecare de buruieni ale căror semințe sunt apte de a asigura perpertuarea speciei, cu condiția diseminării lor corespunzătoare.
Prin urmare, recoltarea reprezintă un mijloc de propagare a semințelor de buruieni, dacă nu se iau măsurile necesare pentru colectarea acestora sau pentru curățarea corectă a combinelor.
Bibliogafie: Maria Toader. Cum creștem fertilitatea solului în agricultura ecologică.
