duminică, 15 mai, 2022
17.4 C
București

-

HomepageArticoleCum se cultivă leușteanul. Vezi câteva sfaturi

Cum se cultivă leușteanul. Vezi câteva sfaturi

Leușteanul se cultivă pentru frunzele sale ce sunt utilizate în calitate de condiment, dar și pentru rădăcinile și semințele ce sunt utile datorită proprietăților terapeutice.

Leușteanul este o cultură perenă ci cerințe moderate față de temperatură, ce suportă gerurile din timpul iernii, terenurile umbrite, însă are cerințe înalte față de umiditate (apa este necesară pentru a menține fragilitatea frunzelor).

În acest articol vom prezenta mai multe informații despre:

  • pregătirea terenului pentru cultivarea leușteanului;
  • cum se înmulțește leușteanul – înființarea culturii;
  • cerințe la semănatul leușteanului – perioade, norme;
  • lucrările de întreținere a culturii.

Pregătirea terenului pentru cultivarea leușteanului

Solurile potrivite pentru leuștean sunt cele mijlocii sau semigrele ce rețin mai bine apa în timpul verii și bogate în humus. Fiind o specie perenă, leușteanul nu se introduce în asolamente legumicole, ci se cultivă pe sole separate.

Îngrășăminte recomandate pentru cultura leușteanului: îngrășămintele se administrează în funcție de analiza solului. Toamna sunt recomandate 40-50 de tone de gunoi de grajd și introducerea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu (de exemplu 250-300 kg/ha de superfosfat și 100 kg sare potasică sau îngrășăminte complexe).

Se realizează o arătură la 25-28 cm adâncime, încorporând concomitent îngrășămintele.

Primăvara se administrează îngrășămintele cu azot și se grapează, nivelează terenul. Solul trebuie bine-mărunțit pentru facilita dezvoltarea culturii.

Înființarea culturii de leuștean

Cultura de leuștean se poate înființa prin despărțirea tufelor (se selectează o porțiune dintr-o tufă mai bogată, se separă și se plantează toamna sau primăvara la o distanță de aproximativ 50 cm între plante).

Pentru suprafețe mari este indicat semănatul direct sau producerea răsadului pentru plantarea ulterioară. Semănatul leușteanul se face primăvara devreme, în luna martie pentru zona de sud, vest a țării și în aprilie pentru celelalte zone. În general, cultivarea de succes prin semințe se realizează fiind semănat la temperaturi de peste 3 grade Celsius.

Totodată, leușteanul poate fi semănat toamna, în luna septembrie.

Distanța de semănat pentru leuștean este de 60-70 cm între rânduri și 30-40 cm între plante pe rând. O altă schemă de semănat indică distanțe de plantare de 20-25 cm între plante pe rând și 50-60 cm între rânduri.

Adâncimea de încorporare a semințelor de leuștean este de 2-3 cm. Pentru înființarea unui hectar de cultură se utilizează 4-5 kg de semințe.

Producerea răsadului de leuștean se realizează în răsadnițe semicalde, începând cu lunile martie- începutul lunii aprilie. Pentru creșterea răsadului sunt necesare aproximativ două luni. Germinarea semințelor are loc în aproximativ 2-3 săptămâni.

Temperatura recomandată pentru creșterea răsadului de leuștean este de 13-20 de grade Celsius (minimul recomandat în timpul nopții și maximele din timpul zilei). Udările se realizează astfel încât să evităm uscarea excesivă a substratului, dar și umiditatea excesivă, care, de altfel, este dăunătoare.

Înainte de plantare, cu aproximativ 10 zile, este recomandată reducerea treptată a temperaturilor și udărilor pentru călirea răsadului. Răsadul de leuștean se plantează în teren deschis în luna mai.

Schema de plantare a răsadului de leuștean se adaptează în funcție de teren și posibilitatea realizării irigării și asigurării nutriției necesare. În general, se recomandă de plantat răsadul de leuștean la distanța minimă dintre plante pe rând de 20-25 cm, iar dintre rânduri 50-60 cm.

Vezi și informații despre Praz – cerințe la cultivare. Recoltarea.

Lucrările de întreținere la cultura leușteanului

Peste câteva zile după plantarea se realizează completarea golurilor pentru răsadul ce nu s-a prins. În cazul culturii înființate prin semănat direct, se realizează rărirea plantelor, lăsându-se cele mai viguroase și respectând distanțele recomandate anterior.

Prășitul culturii se realizează manual și mecanic pentru combaterea buruienilor, dar și afânarea solului după udări.

Fertilizarea leușteanului în perioada de vegetație se face cu îngrășăminte complexe de 1-2 ori sau cu îngrășăminte naturale recomandate la cultura de legume. Acestea pot fi găsite în magazinele de profil.

Irigarea leușteanului: în general, leușteanul nu are cerințe sporite față de umiditate, însă pentru a obține frunze de calitate, irigarea este obligatorie. În special, aceasta este recomandată în perioadele secetoase, recomandându-se norme de udare de 300-500 m3 de apă/hectar.

În cazul culturii multianuale, la aparitia tijei florale, este recomandat ca aceatsa să se înlăture pentru a favoriza creșterea frunzelor.

Tija florală se înlătură până a atinge înălțimea 10 cm, în acest mod, păstrându-se calitatea frunzelor.

Printre principalele boli ale leușteanului se numără septorioza, ce se manifestă prin apariția unor pete de culoare cafenie cu borduri. Pentru combatere, se realizează tratamente cu produsele omologate.

Vezi și Cultivarea țelinii pentru rădăcini. Sfaturi utile.

Recoltarea leușteanului

Frunzele de leuștean se recoltează pe tot parcursul anului, recoltarea inițiindu-se în momentul în care plantele s-au fortificat.

Luminița Crivoi
Luminița Crivoi
Director Dezvoltare @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Exporturile de cereale din Ucraina scad semnificativ, din cauza războiului

Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut în luna mai cu mai mult de jumătate faţă de perioada similară...

Fertilizarea roșiilor pe vârste. Rețete de îngrășăminte ce pot fi produse acasă

Fertilizarea roșiilor crescute pe suprafețe mici poate fi realizată cu succes utilizând îngrășăminte naturale, produse în condiții de casă....

Peste 10.000 de angajaţi din industria alimentară sunt discriminaţi şi nu vor primi majorări salariale

Peste 10.000 de angajaţi din industria alimentară nu vor beneficia de majorări salariale, întrucât codul lor CAEN nu a...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate