11.1 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleBoli și dăunători la afin - vezi când se fac tratamentele

Boli și dăunători la afin – vezi când se fac tratamentele

Afinul, dacă este cultivat în zone de cultură pretabile pentru acesta, este mai puțin predispus la atacul bolilor și dăunătorilor. Pe de altă parte, dacă este plantat în zone mai puțin favorabile și nu îi sunt asigurate corespunzător condițiile de întreținere, poate fi afectat de o serie de patogeni și dăunători.

Detalii despre Înființarea și întreținerea unei plantații de afin – pe acest link.

În continuare, vorbim despre principalele boli și dăunători ce pot fi întâlnite în afinul de cultură.

Mumifierea fructelor de afin – Monilinia vaccinii-corymbosi

Boala este produsă de ciuperca Monilinia vaccinii-corymbosi. În perioada de vegetație, ciuperca atacă rămurelele și florile din ciorchini. Fructele atacate la maturitate se îngălbenesc, putrezesc și cad de pe plantă.

Mumifierea fructelor este controlată în primul rând prin practici culturale și utilizarea profilactică a fungicidelor la începutul sezonului de vegetație.

Arsura ramurilor de afin – sp. Phomopsis

Arsura ramurilor de afin este o boală ce poate să apară în plantațiile de afin cu exces de apă, în care sunt realizate fertilizări în exces sau cele ce nu sunt nefertilizate și nu sunt întreținute corespunzător.

Boala atacă mai întâi ramurile scurte, apoi petele se extind și la celelalte ramuri. Simptomele țin de apariţia unor pete roşietice care cresc în mărime până la 1 cm în diametru. Frunzişul se ofileşte şi devine brun.

Ciuperca Phomopsis vaccinii iernează în resturile de plante infectate. Primăvara, sporii sunt dispersați din corpurile fructifere (picnidii) prin stropii de ploaie și apa de irigare. Infecția are loc prin mugurii florali până la înflorire.

Boala se răspândește din flori în lăstari și ramuri. Ciuperca poate infecta planta, de asemenea, prin răni, cum ar fi rănile din timpul tăierii, echipament de recoltare, crăpăturile produse de îngheț și leziuni produse în urma erbicidărilor.

Pentru a preveni dezvoltarea arsurii ramurilor, respectați distanța recomandată între plante și realizați tpierile pentru a asigura o bună circulație a aerului.

Tăiați, îndepărtați și distrugeți ramurile infectate și moarte. Evitați rănirea plantelor.

Cancerul tulpinilor de afin

Cancerul tulpinilor de afin poate fi produs de două ciuperci Fusicoccum putrefaciens care se
manifestă prin pete mici roşiatice pe tulpini, având în centru o cicatrice în partea bazală a
acestora şi Botryosphaeria corticis caracterizat prin apariţia pe tulpini în primul an de atac
a unor ridicături largi conice de culoare roşiatică.

În anul următor, umflăturile se decolorează, căpătând culoarea gri, se măresc şi crapă.

Ciuperca iernează în crăpături de pe tulpini și coroana plantelor infectate. Conidiile sunt eliberate din picnidii pe vreme umedă și se dispersează prin stropii de ploaie. Conidiile infectează tulpinile în primul rând la locul de prindere a frunzelor din martie până în iunie.

Deschiderile naturale din scoarță pot servi și ca locuri de infecție.

Cultura de afin mai poate fi atacată de boli cum ar fi: septorioza afinului Septoria albopunctata, înroșirea frunzelor Exobasidium vaccinii, rugina frunzelor Pucciniastrum myrtilli, antracnoza afinului Gleosporium fructigenum, putregaiul ramurilor, florilor, fructelor Botrytis cinerea.

Dăunători la afin

Pe parcursul vegetației, afinul poate fi atacat și de câțiva dăunători, cum ar fi:

Musca afinului Rhagoletis pomonella – atacă din a doua jumătate a lunii iunie şi toată luna iulie. Aceasta depune ouăle pe fructele verzi şi în pârgă, hrănindu-se cu conţinutul acestora.

Cicada gheboasă a pomilor F. Ceresa bubalus – iernează în stadiul de ou în inciziile făcute
pe ramuri şi dezvoltă o generaţie pe an. Inciziile întrerup circulaţia sevei, iar ramurile nu se mai dezvoltă normal şi se usucă. Pentru prevenirea răspândirii este recomandată tăierea şi
arderea lăstarilor cu ponte, distrugerea buruienilor – gazda principală a larvelor.

Gărgărița mugurilor Sciaphobus squalidus, gărgărița florilor de afin Anthonomus musculus, gărgărița fructelor de afin Conotrachelus nenuphar, afidele.

Schemă de tratament la afin

Evident, fiecare plantație are particularitățile și o condiții diferite de dezvoltare a bolilor sau dăunătorilor. Totuși, un rol foarte important în menținerea sub control a acestora ține de respectarea tehnologiei de cultivare a afinului și de realizarea tratamentelor preventive.

În continuare, sunt prezentate perioadele orientative de combatere a bolilor și dăunătorilor la afin:

Citiți și despre Fertilizarea afinului – perioade, doze, recomandări

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fertilizarea afinului – perioade, doze, recomandări

Afinul este o cultură ce a captat atenția producătorilor...
‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole