Vă atrag atenția că, deși este frig, există deja patogeni instalați în culturile de grâu. În urma verificării mai multor culturi de grâu din județul Timiș/Bucovăț am constatat prezența fungului Zymoseptoria tritici care produce boala numită ”septorioza frunzelor”.
În solele verificate frecvența atacului este îngrijorătoare, la fel și intensitatea. Sunt afectate mai ales culturile de grâu care au fost semănate mai devreme și au intrat bine dezvoltate în iarnă.
Umiditatea prezentă favorizează acest patogen care poate realiza infecții într-un interval larg de temperatură, cuprins între 5-35°C. Picnosporii pot germina chiar și la pragul minim de 2-3°C.
Așadar, este momentul să verificați starea fitosanitară a culturilor de grâu și să decideți aplicarea primului tratament. Evident după ce trece acest val de frig care stresează foarte mult plantele.
De regulă, primul tratament în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului – apariția frunzei stindard” adică BBCH 30-39.
Momentul optim dumneavoastră îl puteți alege în cadrul acestui interval, în funcție de starea de sănătate a culturilor. Atunci când patogenul s-a instalat este bine să alegeți cu atenție fungicidul.
O combinație de mai multe substanțe active vă poate proteja o perioadă mai lungă de timp (de contact și sistemice). Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale au spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni.
La cereale, după cum știți, discutăm de un complex de boli foliare, boli ale bazei tulpinii și boli ale spicului. După cum v-am obișnuit, mai multe informații despre Septoria tritici găsiți în materialul următor.
Sper să vă ajute în gestionarea acestei boli periculoase ce poate produce pagube importante în producție. Septorioza frunzelor – Septoria tritici (Roberge in Desmaz.)
Datorită agriculturii intensive practicate astăzi, septorioza frunzelor produce pagube în toate zonele de cultură a cerealelor, mai ales în anii umezi și răcoroși. Septoria tritici este întâlnită în România, mai ales în zonele de câmpie, cu climat mai arid.
În anii cu precipitații, alături de septorioza frunzelor poate apărea și septorioza nodurilor și spicelor.
Cum recunoaștem septorioza frunzelor?
Leziunile apar, de regulă, pe frunzele mai bătrâne toamna și chiar în timpul iernii. Petele sau leziunile au formă ovală sau chiar alungită, uneori neregulată. La început, culoarea petelor este verzuie – galbenă iar pe măsură ce patogenul evoluează capătă culoare maro.
La atacuri masive, întreaga frunză poate fi acoperită de pete maronii care în stadiu avansat devin cenușii. Astfel de frunze necrozate mor. În condiții favorabile de temperatură și umiditate, primăvara și chiar vara, petele capătă formă dreptunghiulară, limitate de nervurile frunzei.
De jur împrejurul petelor apare uneori un halou clorotic. Tabloul simptomatic este întregit de prezența pe suprafața petelor a unor spori negri numiți picnidii, care pot fi observați cu ochiul liber.
Picnidiile cu picnospori sunt așezate în șiruri paralele cu nervurile frunzei. Uneori pe teci și pe pai pot apărea pete alungite, clorotice care în final se brunifică [Hatman et al., 1989; Popescu, 2005; Murray et al., 2009].
Patogenia și epidemiologia fungului Septoria tritici
Septoria tritici trece peste anotimpul de iarnă pe resturile vegetale infectate, pe miriște sub formă de miceliu, picnidii cu picnospori și pseudotecii, rezistând la temperaturi scăzute. La aceste surse de inocul se adaugă sămânța.
Prin miceliul din tegument și picnidiile din șanțulețul ventral și smocul de perișori al cariopselor, ciuperca poate fi transmisă în sezonul următor [Popescu, 2005]. Picnidiile pot supraviețui în miriște câteva luni, chiar 20 de luni, timp în care își păstrează capacitatea de infecție [Hess et Shaner, 1985; Eyal et al., 1987; Popescu, 2005].
Când infecția se transmite prin sămânță, după semănat, în timpul germinării, miceliul ciupercii trece din tegument în coleoptil. În această fenofază, coleoptilele infectate se vor brunifica și vor muri.
Toamna, tinerele plăntuțe pot fi infectate de picnosporii din picnidii și chiar de ascosporii din pseudotecii. Pseudotecii care eliberează ascospori pot fi găsiți pe resturile vegetale în iernile blânde [Eyal et al., 1987; Popescu, 2005].
Primăvara, primele infecții sunt realizate de ascosporii aduși de vânt din zonele unde au iernat după care infecțiile secundare sunt preluate de picnosporii din picnidii. După Popescu (2005), infecțiile primare pot fi produse și de miceliile care iernează în camera substomatică și care primăvara, în condiții favorabile de climă vor forma picnidiile cu picnospori.
În practică, adeseori pseudoteciile sunt confundate cu picnidiile, de aceea analizele de laborator sunt necesare pentru stabilirea exactă a sursei de inocul.
Epidemiile de septorioză sunt favorizate de vremea umedă întreținută de ploi continue, de temperaturile moderate, de soiurile sensibile, tehnologiile aplicate și existența sursei de inocul [Eyal et al., 1987].
Septoria tritici este un fung care are nevoie de prezența umidității în toate fazele infecției (germinare, penetrare, dezvoltare). Numeroase studii arată că perioadele de umiditate trebuie să fie de aproximativ 72 de ore pentru ca patogenul să realizeze infecția.
O perioadă de 24 de ore cu umiditate poate fi insuficientă pentru apariția simptomelor [Hooker, 1957; Shaner et Finney, 1976; Browning, 1979; Hess et Shaner, 1985].După Fournet (1969), picnosporii sunt eliberați din picnidii atunci când apa persistă pe frunze mai mult de 30 de minute.
Picnosporii se află grupați într-o masă gelatinoasă, lipicioasă care îi protejează de uscăciune, mărindu-le viabilitatea. În condiții favorabile de temperatură ei vor germina. Picnosporii germinează la temperaturi minime cuprinse între 2-3°C, optime de la 20 până la 25°C și maxime cuprinse în intervalul 33 – 37°C [Hilu et Bever, 1957].
Popescu (2005) arată că germinarea sporilor și infecția se poate realiza la temperaturi minime cuprinse între 6-8°C și umiditate relativă a aerului de 85% timp de 12 ore. Primele simptome apar pe frunze după 6-7 zile de la realizarea infecției iar ciclul se încheie la 11 – 15 zile.
Răspândirea sporilor pe distanțe mari se face cu ajutorul vântului. Comparativ cu picnosporii care nu pot fi dispersați pe distanțe mari, ascosporii pot parcurge distanțe lungi cu ajutorul curenților de aer.
Perioadele de timp lipsite de ploaie opresc evoluția patogenului. În astfel de situații patogenul rămâne în zona bazei tulpinii, progresia bolii către etajele superioare fiind oprită.
De asemenea, răspândirea bolii pe verticală și orizontală este încetinită când condițiile climatice nu sunt favorabile și rapidă atunci când temperaturile din timpul nopții sunt cuprinse între 8 – 10°C și precipitațiile sunt prezente [Eyal et al., 1987].
Cum putem controla septorioza frunzelor de grâu?
Atunci când dorim să controlăm acest patogen (și nu numai) trebuie să ținem cont de mai mulți factori: epidemiologia patogenului, tehnologia culturii, rezistența genetică a soiurilor, controlul chimic, controlul biologic etc. Măsurile profilactice sunt printre cele mai importante.
Tehnologiile de cultură care se bazează pe lucrările solului (arături), îndepărtarea resturilor vegetale și rotații corecte duc la diminuarea sursei de inocul. Rotațiile de 3 – 5 ani la grâu au redus mult incidența septoriozei frunzelor [Shearer et al., 1974].
La acestea se adaugă utilizarea soiurilor rezistente și a semințelor sănătoase, certificate. În cazuri speciale miriștea poate fi arsă, dar doar dacă se obțin avizele necesare acestei operațiuni [Popescu, 2005]. Măsurile chimice se bazează pe utilizarea pesticidelor.
Tratamentele pot fi făcute preventiv și curativ. Tratarea semințelor cu fungicide sistemice este obligatorie. În România sunt omologate pentru tratarea semințelor de grâu mai multe pesticide.
Amintesc aici: fludioxonil, fluxapiroxad, protioconazol, fludioxonil + difenoconazol, difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol, fludioxonil + sedaxan, etc [după ”Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România”, 2019].
În vegetație tratamentele trebuie efectuate când PED-ul a depășit 10% intensitate de atac [Popescu, 2005]. Tratamentele preventive pot fi realizate atunci când plantele de grâu se află în stadiul ”al doilea nod vizibil” sau când ”frunza steag este vizibilă” [Eyal et al., 1987] .
De regulă, primul tratament în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic ”începerea alungirii paiului – apariția frunzei stindard” adică BBCH 30-39. Momentul optim poate fi ales în cadrul acestui interval, funcție de starea de sănătate a culturilor.
Decizia de efectuare a tratamentelor trebuie luată în urma controlului fitosanitar și a prognozei vremii.
Pesticidele omologate pentru utilizare în vegetație sunt: azoxistrobin, benzovindiflupir, ciproconazol, difenoconazol, flutriafol, metconazol, procloraz, protioconazol, tebuconazol, bixafen + protioconazol, fenpropimorf + metrafenonă + epoxiconazol, spiroxamina + tebuconazol + triadimenol, difenoconazol + tebuconazol, tebuconazol + protioconazol, izopirazam + protioconazol, bixafen + tebuconazol, etc [după „Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România”, 2019].
În controlul biologic, de perspectivă sunt bioagenții Trichoderma spp., Bacillus megaterium, Pseudomonas sp., Gliocadium roseum, Sporotrichum mycophillum [Popescu, 2005; Ponomarenko, 2011].
În cadrul unor studii experimentale efectuate pe suprafețe mici s-a constatat că B. megaterium oprește dezvoltarea septoriozei cu până la 80%. Bacteriile antagonice din genul Pseudomonas sunt mult studiate în prezent, mai ales că dezvoltarea lor nu este stânjenită de fungicidele utilizate.
Totuși, mai sunt necesare multe studii în câmp pentru ca aceste biopreparate să își dovedească eficacitatea [Ponomarenko, 2011]. În fermele ecologice din Timiș se apelează în prezent la produse biologice pentru tratarea semințelor pe bază de Trichoderma spp., Bacillus subtilis, micorize arbusculare și extract de alge.
Aceste produse asigură o protecție destul de bună în primele stadii de vegetație.
Bibliografie
- Browning J. A., 1979 – Genetic protective mechanisms of plant pathogen populations: Their coevolution and use in breeding for resistance. Pp. 52-57 in M .K. Harris, ed. Biology and Breeding for Resistance. Texas A & M University Press, College Station, Texas Publ. MP – 1451. 605 pp.
- Eyal Z., A. L. Scharen, J. M. Prescott, M. van Ginkel, 1987 – The Septoria Diseases of Wheat: Concepts and methods of disease management. Mexico, D.F.: CIMMYT. 52 pp.
- Fournet J., 1969 – Properties et role du cirrhe du Septoria nodorum Berk. Ann. Phytopathol. 1:87 – 94.
- Hatman M., Bobeș I., Lazăr Al., Gheorghieș C., Glodeanu C., Severin V., Tușa C., Popescu I., Vonica I., 1989 – Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 468 p.
- Hess D. E., G. Shaner, 1985 – Effect of moist period duration on septoria tritici blotch of wheat. Pp. 70-73 in A.L. Scharen, ed. Septoria of Cereals. Proc. Workshop, August 2 – 4, 1983, Bozeman, MT. USDAARS Publ. No. 12. 116 pp.
- Henegar Monica et al., 2019 – Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, Editura Agroprint, Timișoara, 619 p.
- Hilu H. M., W. M. Bever, 1957 – Inoculation, oversummering and susceptpathogen relationship of Septoria tritici on Triticum species. Phytopathology 47: 474 – 480.
- Hooker A. L., 1957 – Methods of inoculation and determining varietal reactions in the Septoria disease of oats. Plant Dis. Rep. 41: 592 – 597.Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 – Diseases of small grain cereal crops, Manson Publising Ltd, London, U. K., 142 pp.
- Ponomarenko A., S. B. Goodwin, G. H. J. Kema, 2011 – Septoria tritici blotch (STB) of wheat. Plant Health Instructor. DOI:10.1094/PHI-I-2011-0407-01.
- Popescu Gheorghe, 2005 – Tratat de patologia plantelor, vol. II, Ed. Eurobit, 341 p.
- Shaner G., R. E. Finney, 1976 – Weather and epidemics of Septoria leaf blotch of wheat. Phytopathology 66: 781 – 785.
- Shearer B. L., R. J. Zeyen, U. Ooka, 1974 – Storage and behaviour in soil of Septoria species isolated from cereals. Phytopathology 64: 163 – 167.
