Insectele întâlnite în culturi sau grădină pot atât să producă daune culturilor, cât și să aducă multiple beneficii, fiind adevărate protectoare ale plantelor cultivate.
Spre regret, nu toți cunosc metamorfozele prin care trec pe parcursul vieții acestea sau chiar speciile care sunt utile.
În acest articol vă prezentăm 7 specii utile pe care trebuie să le protejăm, pentru că în multe cazuri pot salva recoltele.
Buburuzele, Coccinellidae (popular gărgărițe, mămăruțe)
Chiar dacă o bună parte cunosc cum arată acestea, că sunt extrem de utile în combaterea dăunătorilor (în special afidelor), însă faza de larvă prin care trec buburuzele pentru a deveni adulte pe mulți sperie, ba chiar persoanele care nu cunosc prea bine caută să le combată prin tratamente.
Stadiul de ou, larvă, pupă adult la buburuze
Majoritatea speciilor de buburuze sunt prădători și nu numai adulții, ci și larve. Dieta lor este formată din insecte dăunătoare. Afidele, păduchii, gândacii din frunze, acarienii, și alți dăunători mici servesc drept hrană pentru aceste insecte de mare ajutor.
Datorită faptului că sunt extrem de mâncăcioase, buburuzele ajută la reglarea numărului de dăunători. Deci, o larvă poate mânca până la 70 de afide pe zi, iar o buburuză adultă – chiar mai mult, aproximativ 100 de bucăți.
Odată cu sosirea vremii reci, buburuzele se adună mai multe într-un singur loc: sub scoarța copacilor, frunze căzute sau într-un alt adăpost. Datorită acumulării mari, temperatura din adăpost este mai ridicată decât în afară, ceea ce le ajută să supraviețuiască iarna.
Durata de viață a insectelor depinde de disponibilitatea alimentelor și durează de la câteva luni până la unu și chiar până la doi ani.
Buburuza pitică Stethorus punctillum
Buburuza pitică este o foarte apropiată speciei de buburuze cu care ne-am obișnuit, aparținând aceleiași familii Coccinellidae. Cu toate acestea, arată diferit.
Stethorusul este un mic gândac (lungimea sa maximă este de numai 1,6 mm), de culoare neagră. În ciuda dimensiunilor sale mici, se descurcă perfect cu distrugerea dăunătorilor. Acesta consumă acarieni.
În timpul existenței sale, un individ mănâncă cel puțin 2000 de acarieni. Unul dintre acarienii consumați de buburuza pitică este Păianjenul roşu comun – Tetranychus urticae (vezi imagine mai jos) care produce daune importante la peste 200 de specii de plante, mai ales roșii, vinete, ardei sau castraveți.
Gândacul de sol, carabidele, Carabidae
Carabidele sunt prădători naturali a zeci de dăunători – acestea consumă ouăle, larvele sau pupele acestora.
Gândacii de la sol sunt una dintre cele mai numeroase familii de gândaci de pe planeta. Potrivit unor rapoarte, numărul speciilor acestei insecte ajunge la peste 40 de mii.
Datorită varietății largi de specii, este dificil să descriem fără ambiguitate aspectul gândacului. Cel mai adesea, sunt de culoare închisă, unele specii au un luciu metalic.
Mărimile variază, de asemenea, foarte mult: există indivizi foarte mici, a căror lungime este puțin mai mare de 1 mm și există giganți de 10 centimetri. În medie, lungimea corpului gândacilor atinge 2-4 cm.
În ciuda prezenței aripilor, majoritatea speciilor zboară foarte slab, iar unele sunt, în general, private de această abilitate. Acești gândaci se mișcă cu ajutorul picioarelor – subțiri și destul de lungi și o fac foarte repede.
Gândacii de sol mănâncă omizi, melci, limacși, afide, tentredinide, precum și ouă, pupe și larve de tot felul de dăunători. Într-un cuvânt, gândacul de sol este unul dintre asistenții principali ai gospodarilor.
Gândacul soldat
Un alt asistent al grădinii de culorile roșu cu negru este gândacul soldat. Adulții sunt diurni. Pot fi văzuți pe plante, unde stau și așteaptă prada.
Gândacii soldat consumă muște, omizi mici, afide, viermi și distrug ouăle de insecte. Dacă se întâmplă ca numărul gândacilor să depășească cantitatea de alimente, gândacii soldat își pot schimba dieta și pot trece la alimente vegetale – muguri și frunzulițe. Dar, acest lucru se întâmplă foarte rar.
Licuricii, Lampyridae
Și un alt prădător interesant și util care a intrat în lista noastră este licuriciul. Insecta a primit numele de „licurici” dintr-un motiv: adulții au capacitatea de a străluci.
Cea mai mare parte a luminii puternice este emisă de femele. Ele stau pe o plantă sau pe sol și atrag partenerii cu lumina lor. Masculii fie nu strălucesc deloc, fie strălucirea lor este foarte slabă.
Cu toate acestea, protectorii principali ai roadelor noastre sunt…larvele, nu insectele mature ale licuricilor. Locuiesc la suprafața solului și distrug melci, limacși și alte nevertebrate mici.
Larvele emit otravă, care paralizează victima, apoi o trag într-un loc retras și o mănâncă acolo. Devenind adulți, licuricii trec la alimente vegetale (se hrănesc cu polen și nectar) sau nu mănâncă deloc.
Thanasimus formicarius (popular furnica pestrițată)
Este un oaspete binevenit în orice grădină și pădure. Vânează gândacul de scoarță (carii), mâncând adulți, pupe, larve și ouă de insecte dăunătoare.
Totodată, consumă și alți dăunători ai copacilor. Nu este dificil să recunoaștem prădătorul: elitrele sale roșu-negre cu două benzi albe sunt foarte vizibile.
Mărimea insectelor variază de la 5 la 10 mm. Larva nu poate fi văzută, deoarece se ascunde și extermină dăunătorii (larvele sunt și prădători) sub coaja copacilor.
Cicindelinae (popular gândacul tigru)
Este o subfamilie din familia Carabidae. Cu o lungime a corpului de 1-2 cm, gândacii din familia Cicindelinae sunt suficient de îndemânatici ca dintr-o săritură să parcurgă 2 metri sau mai mult cu picioarele atât de subțiri într-o… secundă!
În plus, în afară de picioarele lungi și subțiri, gândacul săritor poate fi recunoscut prin ochii mari conveși și elitrele întunecate cu pete luminoase. Pentru acest desen, gândacii săritori au primit denumirea lor în limba engleză – „tiger beetle” (gândacul tigru).
Adulții și larvele lor sunt prădători care mănâncă dăunători ai culturilor agricole. Cel mai mult consumă furnici, coropâșnițe și țânțari. În timpul verii, un individ (atât adultul, cât și larva sunt foarte mâncăcioase) poate distruge mai mult de 400 de insecte dăunătoare.
Prin reducerea numărului acestora, contribuie astfel la protejarea culturii fără utilizarea insecticidelor dăunătoare.
Foarte util articolul! Mulțumesc!