-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaStrategie Grains a redus estimările privind recolta de oleaginoase a UE

Strategie Grains a redus estimările privind recolta de oleaginoase a UE

Analiştii firmei de consultanţă Strategie Grains şi-au redus, pentru a doua oară, estimările referitoare la recolta de oleaginoase din acest an a Uniunii Europene, motivându-şi decizia prin recoltele dezamăgitoare la rapiţă şi vremea secetoasă care afectează culturile de floarea soarelui şi soia din unele regiuni ale blocului comunitar, transmite Reuters.

În cele mai recente prognoze, publicate luni, Strategie Grains estimează că producţia de rapiţă, principala cultură de oleaginoase a UE, va fi în acest an de 18,9 milioane de tone, în scădere faţă de prognoza de 19,3 milioane de tone făcută cu o lună în urmă şi cu 2,7% sub recolta de 19,4 milioane de tone înregistrată anul trecut.

Recoltele de rapiţă au fost dezamăgitoare în special în Franţa, Germania şi România, susţin analiştii firmei franceze de consultanţă.

‹ adv ›

În ceea ce priveşte floarea soarelui, Strategie Grains şi-a revizuit estimările referitoare la producţia din acest an a UE până la 10,3 milioane de tone, de la 10,5 milioane de tone cât estima anterior, dar chiar şi aşa ar fi vorba de o recoltă cu aproximativ 10% mai mare decât cea de anul trecut.

La soia boabe, care la fel ca şi floarea soarelui este recoltată după sezonul estival, firma de consultanţă şi-a redus estimările de producţie până la 2,84 milioane de tone, de la 2,87 milioane de tone, însă ar fi vorba de o producţie cu aproximativ 14% mai mare decât cea de anul trecut.

Condiţiile secetoase din România au stat la baza revizuirii estimărilor referitoare la producţia de floarea soarelui a blocului comunitar şi au contribuit, de asemenea, la revizuirea prognozelor referitoare la producţia de soia boabe, alături de seceta din Franţa, a precizat Strategie Grains.

‹ adv ›

Aceeaşi firmă de consultanţă şi-a revizuit, şi în urmă cu o lună, estimările privind recolta de oleaginoase a UE.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Producția mondială de rapiță ar putea atinge un record, dar prețurile rămân ridicate

Producția mondială de rapiță în sezonul 2026/27 ar putea...
‹ adv ›

Grâul pierde teren, rapița urcă spre 560 euro/tonă. Cum se mișcă piețele agricole

Piețele internaționale ale cerealelor și oleaginoaselor continuă să înregistreze oscilații puternice, pe fondul incertitudinilor legate de transportul cerealelor prin...

România își consolidează poziția pe piața rapiței. Constanța devine un hub regional

Recolta ridicată de rapiță și problemele de aprovizionare din alte direcții ale bazinului Mării Negre au consolidat puternic poziția...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole