Kaufland și Ultragreens, cunoscut până acum ca Microgreens România, inaugurează prima unitate de agricultură verticală din România, a cărei producții va fi integral direcționată vânzării în magazinele retailerului.
Green Hub Kaufland by Ultragreens este un proiect amplu de mediu și agricultură inteligentă, orientat către noile tendințe de consum sănătos și în conformitate cu agenda ONU de dezvoltare sustenabilă.
Investiția Ultragreens, principalul producător de microplante și plante aromatice din România, pentru dezvoltarea Green Hub Kaufland by Ultragreens, se ridică la 350.000 euro.
Întreg ciclul de operare a unității a fost luat în calcul pentru a dezvolta o activitate sustenabilă pe termen lung, astfel că sera a fost construită în imediata apropiere a Centrului Logistic Kaufland Ploiești, pentru a reduce lanțul logistic de transport și impactul asupra mediului înconjurător.
Kaufland România este un puternic susținător al producătorilor locali, astfel că producția anuală de circa 60 de tone a hub-ului va fi distribuită integral în rețeaua de hypermarket-uri Kaufland.
Pentru dezvoltarea acestui parteneriat și a asigura un flux constant de plante proaspete în întreaga rețea de 157 de hipermarketuri, o a doua unitate Green Hub va fi construită în localitatea Turda de către Ultragreens.
Unitatea de producție este instalată într-o hală industrială modernă, cu o amprentă la sol de 180 m2 și o suprafață de cultivare de 1250 m2, obținuți prin suprapunerea a șapte suprafețe de cultivare.
Plantele sunt cultivate eficient tot timpul anului, cu un consum de apă cu 95% mai redus față de agricultura tradițională. Ciclurile de producție variază între 10 și 20 de zile, fiind cultivate game de salate, ridichi, broccoli sau chives, precum și plante aromatice, crescute în regim hidroponic.
De asemenea, plantele sunt crescute cu ajutorul razelor UV, fiind folosite becuri LED cu un consum energetic minim, în timp ce sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte la sol.
La construcția și utilarea acestui Hub cu tehnologie de ultimă oră au contribuit partenerii Ultragreens: Signify – lider global în domeniul iluminatului, Helukabel – producător și furnizor internațional de top de cabluri, Gnosis – parte a grupului Ultragreens, specializat în inginerie mecanică avansată, Combridge (Deutsche Telekom)- soluții de telecomunicații și IT&C personalizate, Amteh International – integrator instalații HVAC-R și sanitare industriale.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 157 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.
Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.
Despre Ultragreens
Ultragreens, cunoscut până acum pe piața locală ca Microgreens România, este principalul producător de microplante, flori comestibile și specialități culinare pentru gastronomie. Cultivăm cu pasiune și responsabilitate microplante, cu scopul de a face mâncarea mai apetisantă și nutritivă.
Din 2018 investim în AgTech prin dezvoltarea sistemelor proprietare de creștere hidroponică verticală indoor, scalând business-ul în zona de Convenience și Functional Foods. Compania este certificată GlobalGAP și respectă toate bunele practici impuse de acest standard, fiind premiată cu diplomă de excelență în consumul apei. Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: [email protected].