Pe 4 martie 2027, la ROMEXPO, București, va avea loc cea de-a V-a ediție a Agri Trade Summit, eveniment care reunește reprezentanți ai agribusiness-ului din România și din regiunea Mării Negre. Ediția din 2027 este una aniversară, marcând cinci ani în care summitul a evoluat de la o conferință dedicată comunității de trading la o platformă regională de dialog, analiză și business.
Agrobiznes este partener media al Agri Trade Summit pentru al cincilea an consecutiv.
O ediție organizată într-un context regional în continuă schimbare
Agri Trade Summit 2027 are loc într-un context diferit față de cel în care evenimentul a fost lansat în urmă cu cinci ani.
Războiul din Ucraina a schimbat semnificativ harta logistică a regiunii, de la coridoare de export blocate și ulterior redeschise până la volatilitatea asigurărilor maritime și reorientarea fluxurilor de cereale prin porturile românești.
În această perioadă, Portul Constanța și-a consolidat rolul în securitatea alimentară europeană, iar România a trecut de la statutul de rută importantă de tranzit la cel de actor cu o influență tot mai mare asupra comerțului agricol regional.
În paralel, sectorul agricol a fost afectat de presiunile generate de costurile pentru îngrășăminte, combustibil și irigare, precum și de volatilitatea prețurilor la energie. Aceste evoluții s-au reflectat direct în costurile de producție și în marjele fermierilor.
Potrivit organizatorilor, agricultura românească a reușit, în acest context, să ofere elemente importante pentru piețele internaționale: predictibilitate, calitate, cantitate și continuitate a livrărilor, inclusiv într-o perioadă marcată de instabilitate regională.
Traderi, fermieri, procesatori și finanțatori, la aceeași masă
Aceste transformări și impactul lor asupra pieței agricole se vor regăsi printre subiectele centrale ale ediției Agri Trade Summit 2027.
Evenimentul va reuni traderi, fermieri, procesatori, finanțatori și reprezentanți ai companiilor de tehnologie, oferind un cadru pentru analiza tendințelor înaintea noii recolte, discuții despre evoluția piețelor și dezvoltarea unor noi parteneriate de business.
Conceptul summitului este construit tocmai în jurul conectării într-un singur loc a principalilor actori implicați în lanțul agricol și comercial din România și regiunea Mării Negre.
Victor Negrescu, printre invitații confirmați
Unul dintre primii invitați confirmați pentru ediția din 2027 este Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.
Participarea sa va aduce în cadrul summitului perspectiva europeană asupra securității alimentare, viitorului Politicii Agricole Comune după 2027 și rolului României în arhitectura comercială a Uniunii Europene, într-o regiune influențată atât de războiul din Ucraina, cât și de tranziția energetică.
Organizatorii își propun astfel să creeze și un dialog direct între deciziile politice adoptate la nivel european și realitățile cu care se confruntă piața agricolă din România.
Agri Trade Summit ajunge la ediția a V-a
Susținut de partenerii instituționali ai agribusiness-ului românesc și găzduit de ROMEXPO, Agri Trade Summit își propune ca, prin ediția aniversară din 2027, să consolideze dialogul și conexiunile de business dintre participanții din sector.
Mesajul organizatorilor pentru această ediție: summitul își propune să fie locul în care principalii jucători ai pieței se întâlnesc pentru a discuta și anticipa direcțiile în care se îndreaptă agricultura și comerțul agricol regional.
Agri Trade Summit este organizat de AGRIColumn, companie de consultanță și analiză de piață fondată de Cezar Gheorghe. Activitatea AGRIColumn este orientată spre analiza piețelor și conectarea fermierilor, traderilor și procesatorilor cu tendințele și oportunitățile existente pe piața globală.













