Peste 100 de medici veterinari au fost mobilizaţi în judeţul Tulcea pentru monitorizarea a peste 355.000 de oi şi capre, după confirmarea a patru focare de variolă ovină şi caprină în localităţile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile şi Ostrov, a anunţat vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„ANSVSA coordonează o amplă acţiune de control epidemiologic în judeţul Tulcea, ca urmare a confirmării a patru focare de variolă ovină şi caprină în localităţile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile şi Ostrov Dispozitivul de teren reuneşte peste 100 de medici veterinari, (inclusiv directorii executivi ai DSVSA Olt, Dolj, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Vaslui) şi are sprijinul operaţional al Poliţiei şi Jandarmeriei. Acţiunea vizează monitorizarea unui efectiv total de 355.212 de animale (301.270 de ovine şi 53.942 de caprine) înregistrate la nivelul judeţului”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, planul de măsuri de urgenţă pentru prevenirea răspândirii virusului şi eradicarea focarelor se desfăşoară pe trei linii principale de intervenţie.
Prima dintre ele vizează evaluarea clinică şi trasabilitatea în exploataţii. Astfel, va avea loc verificarea directă a efectivelor, controlul documentelor de identificare şi înregistrare a animalelor, analizarea istoricului mişcărilor şi verificarea respectării restricţiilor de mişcare deja instituite. Scopul este stabilirea conexiunilor epidemiologice dintre exploataţii.
Ulterior, se va recurge la controlul punctelor de concentrare (Zone de restricţie şi Centre de Colectare) prin monitorizarea strictă a fluxurilor de animale în centrele de colectare din zonele de protecţie şi supraveghere, identificate ca puncte cu risc ridicat de transmitere din cauza densităţii de animale.
De asemenea, vor fi intensificate şi verificările în trafic, împreună cu echipajele de poliţie, pentru detectarea deplasărilor neautorizate de animale, a celor neidentificate sau fără documente care să le ateste trasabilitatea.
„Obiectivul curent este izolarea rapidă a virusului prin controlul strict al mişcărilor de animale. Identificarea sursei, a traseului şi a destinaţiei fiecărui efectiv de ovine şi caprine reprezintă singura metodă eficientă de a întrerupe lanţul de transmitere.
Aceste controale protejează fermele care respectă normele biosecuritate în faţa riscurilor majore generate de comerţul ilegal şi mişcările clandestine. Acolo unde constatăm încălcări ale legislaţiei sanitare-veterinare, vom aplica sancţiuni ferme şi măsuri de restricţie imediate”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, în comunicat.
ANSVSA reaminteşte deţinătorilor de animale că neraportarea suspiciunilor de boală, absenţa elementelor de identificare (crotalii) şi nerespectarea restricţiilor de circulaţie constituie încălcări grave ale legii, favorizează răspândirea virusului şi îngreunează procedurile de eradicare a focarelor.
Potrivit sursei citate, măsurile de supraveghere şi restricţie vor rămâne active în toate zonele cu risc epidemiologic până la stingerea oficială a focarelor şi stabilizarea situaţiei sanitare-veterinare.













