România dispune de un potențial agricol important în sectorul fructelor și legumelor, însă productivitatea la hectar continuă să reprezinte una dintre principalele provocări pentru fermieri.
Deși producțiile totale sunt semnificative, randamentele obținute rămân, în multe cazuri, sub cele înregistrate de principalii producători europeni, ceea ce limitează competitivitatea pe piața comunitară.
Potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică, producția de legume a ajuns la 2,53 milioane de tone în 2025, în creștere cu 20,8% față de anul precedent.
În schimb, producția de fructe din livezi a coborât la aproximativ 612.000 de tone. Datele evidențiază atât capacitatea de producție a agriculturii românești, cât și nevoia de soluții care să contribuie la creșterea randamentului și la stabilizarea recoltelor.
Schimbările climatice pun presiune pe productivitate
Performanța culturilor este influențată tot mai puternic de condițiile climatice. Seceta, temperaturile ridicate și variațiile termice extreme generează stres abiotic, afectând dezvoltarea plantelor și capacitatea acestora de a valorifica eficient resursele disponibile.
Potrivit unor studii de specialitate, în condiții de stres abiotic sever, producțiile pot scădea cu peste 60% comparativ cu situațiile în care plantele beneficiază de condiții optime de dezvoltare.
În acest context, reducerea decalajului de productivitate devine esențială pentru fermierii români care urmăresc să își consolideze poziția pe piața europeană.
Pe lângă practicile agricole tradiționale, tot mai multă atenție este acordată soluțiilor biologice și biostimulatorilor, care urmăresc să susțină mecanismele naturale ale plantelor.
Biostimulatorii, un instrument pentru creșterea productivității
Produsele biologice pot contribui la o mai bună absorbție și utilizare a nutrienților, la dezvoltarea sistemului radicular și la menținerea echilibrului fiziologic al plantelor. În același timp, acestea pot ajuta culturile să gestioneze mai bine perioadele caracterizate de stres.
Cercetări recente indică faptul că utilizarea biostimulatorilor poate genera, în medie, o creștere a producției de 17,9% în cazul fructelor, legumelor și altor culturi.
În condițiile în care plantele nu sunt afectate de stres abiotic sever, aceste soluții pot susține o dezvoltare mai viguroasă, o reproducere mai eficientă și, implicit, o recoltă cu o valoare comercială mai ridicată.
În portofoliul Biologicals al companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience se regăsesc mai multe produse destinate susținerii diferitelor etape de dezvoltare a culturilor.
Starter Mn® Platinum este un îngrășământ mineral destinat asigurării absorbției și translocării rapide a nutrienților încă din primele stadii de dezvoltare, contribuind la formarea unui potențial productiv superior al culturilor.
Pentru situațiile în care plantele prezintă deficiențe de bor, Keylate® B oferă o formulă lichidă cu absorbție rapidă, menită să susțină înflorirea și legarea fructelor.
În etapa de fructificare, SugarMover® Zn, un îngrășământ organic lichid, contribuie la creșterea nivelului carbohidraților din boabe, rădăcini sau fructe și furnizează bor, cupru, molibden și zinc. Potrivit companiei, produsul urmărește atât îmbunătățirea calității, cât și susținerea cantității producției.
La rândul său, Harbest® este un îngrășământ foliar care stimulează dezvoltarea rădăcinilor și utilizarea eficientă a azotului, contribuind la reducerea pierderilor de nutrienți și la menținerea unei creșteri constante.
BioForge este destinat menținerii echilibrului fiziologic al plantelor și susținerii rezistenței acestora la stres, cu scopul de a proteja potențialul productiv în condiții dificile.
Rezultatele din fermă
Eficiența acestor soluții este urmărită și în condiții reale de producție. Silviu Trașca, administrator de fermă la Crama Oprișor, a testat produsele SugarMover® Zn și Harbest® și spune că rezultatele au fost vizibile la scurt timp după aplicare.
„Au avut un efect bun, efectul așteptat. La câteva zile după aplicare, frunzele au devenit mai verzi, iar vițele arătau mult mai bine. Din punct de vedere calitativ, producția s-a menținut într-o stare foarte bună. Strugurii nu s-au ars și nu s-au deshidratat, spre deosebire de zonele unde produsele nu au fost aplicate”, a declarat acesta.
Pentru producătorii de fructe și legume, provocarea nu ține doar de obținerea unor volume mai mari, ci și de menținerea calității și a stabilității producției într-un climat tot mai imprevizibil.
În acest context, soluțiile biologice pot deveni un instrument suplimentar în strategia fermierilor pentru gestionarea stresului, corectarea limitărilor nutriționale și valorificarea mai eficientă a potențialului genetic al culturilor.
Creșterea eficienței nutriționale și susținerea rezistenței plantelor pot contribui la obținerea unor culturi mai sănătoase, a unor producții mai constante și a unei calități superioare a recoltelor.
Pentru agricultura românească, astfel de tehnologii reprezintă una dintre direcțiile prin care diferența de productivitate față de principalii producători europeni poate fi redusă.
Autor: Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Biologicals în România și Republica Moldova, Corteva Agriscience.













