-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIrigații și sprijin pentru fermieri, în noul program de guvernare

Irigații și sprijin pentru fermieri, în noul program de guvernare

Modernizarea sistemului de irigaţii, sprijinirea fermierilor şi procesatorilor români pentru creşterea producţiei interne şi reducerea importurilor de alimente sunt obiectivele cuprinse în programul de guvernare propus de premierul desemnat Adrian Veştea, la capitolul „Agricultură”.

În privinţa reformelor din acest sector, documentul prevede reorganizarea instituţiilor deconcentrate din domeniul agricol la nivel judeţean şi continuarea reorganizării administrative a agenţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Totodată, în funcţie de acordul Comisiei Europene, Guvernul ia în calcul unificarea agenţiilor de plăţi prin reorganizare administrativă.

‹ adv ›

Pe partea de dezvoltare, programul pune accent pe echilibrarea balanţei comerciale pentru produsele agroalimentare, prin programe de stimulare a producţiei şi extinderea capacităţilor de procesare.

Continuarea finanţării investiţiilor în industria alimentară prin programul INVESTALIM şi a proiectelor aprobate destinate procesării prin Planul Naţional Strategic sunt alte măsuri prevăzute în document.

De asemenea, programul prevede sprijin pentru fermele de familie din sectorul suin şi pentru dezvoltarea fermelor avicole.

‹ adv ›

Potrivit programului de guvernare, vor fi continuate schemele de stimulare pentru producţia de legume, fructe şi cartofi, precum şi programul naţional strategic pentru procesare în sectorul de panificaţie.

Documentul include şi strategia de finanţare a infrastructurii principale şi secundare de irigaţii din România, prin creşterea suprafeţei irigabile.

În ceea ce priveşte finanţarea agriculturii, se doreşte regândirea programului AgroInvest, prin garantarea de către stat a creditelor pentru investiţii şi facilitarea accesului fermierilor la finanţare în condiţii avantajoase.

Programul mai propune îmbunătăţirea legislaţiei care reglementează agricultura ecologică, pentru creşterea încrederii consumatorului român în produsele provenite din acest sistem.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Schimbare de brand în industria de protecţie a plantelor: AIPROM devine CropLife România

Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) a...
‹ adv ›

Un fermier din România luptă pentru salvarea unei rase rare de găini. Gât Golaș de Transilvania, un patrimoniu genetic pe cale de dispariție

La marginea Sighișoarei, în cătunul Angofa, fermierul Mircea Țânț depune eforturi pentru conservarea biodiversității și a patrimoniului genetic românesc....

Prețurile tomatelor cresc pe piața europeană. Producția din serele Spaniei întârzie

Prețurile tomatelor înregistrează creșteri semnificative pe piața europeană, pe fondul întârzierii începerii sezonului de producție în serele din Spania...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole