22.2 C
București
vineri, 29 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBulgaria: Prețul gazelor naturale ar putea scădea cu 1% din iunie

Bulgaria: Prețul gazelor naturale ar putea scădea cu 1% din iunie

Compania bulgară de stat Bulgargaz a prezentat o propunere Comisiei de reglementare în domeniul energiei și apei (EWRC) pentru o ușoară reducere a prețului gazelor naturale, începând din iunie, informează Novinite.

Dacă propunerea va fi aprobată, costurile cu gazele naturale în iunie se vor situa la aproximativ 35,62 euro per megawatt-oră (MWh), excluzând impozitele și taxele, un declin de 1% față de mai (când s-au situat la 35,98 euro per MWh), a anunțat șeful companiei, Veselin Sinabov.

„Prețul propus pentru iunie este de 35,62 euro per MWh, cu aproape un procent mai scăzut decât nivelul din mai”, a declarat Sinabov, prezentând calculele actualizate ale companiei.

‹ adv ›

Bulgargaz a subliniat că structura prețului la gaze continuă să beneficieze de pe urma contractelor pe termen lung, în special cel cu Azerbaidjan, care rămâne o componentă cheie a livrărilor către Bulgaria prin interconectorul IGB (dintre Grecia și Bulgaria). De asemenea, compania achiziționează gaze naturale lichefiate (GNL) de la traderii internaționali.

Conform companiei, volumele de gaze din Azerbaidjan ajută la menținerea prețului pe plan intern sub nivelul de referință din Europa. Datele recente arată că la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile futures la gaze naturale se tranzacționau la 46,40 de euro pentru un megawatt-oră (MWh), un nivel mai ridicat decât în Bulgaria.

Decizia finală privind prețul gazelor naturale va fi luată de EWRC la 1 iunie, după analiza datelor de la Bulgargaz și a celor de pe piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

Prețurile gazelor naturale scad în Europa, pe fondul tensiunilor geopolitice

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut miercuri, pe fondul speculaţiilor privind angajamentul preşedintelui Donald Trump...

Cotațiile la gaze au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni

Prețurile de referință la gazele naturale din Europa au crescut semnificativ luni, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, care...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole