29.4 C
București
miercuri, 27 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBuzău estimează recolte de peste 5 t/ha la grâu pe fondul ploilor...

Buzău estimează recolte de peste 5 t/ha la grâu pe fondul ploilor recente

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău a realizat primele estimări privind producţiile în cazul culturilor de toamnă, la grâu fiind aşteptate producţii de peste 5 tone/ha, iar la rapiţă de peste 3 tone/ha.

Potrivit conducerii DAJ Buzău, condiţiile climatice înregistrate în prima parte a anului agricol 2025-2026 au fost per ansamblu favorabile dezvoltării culturilor agricole din judeţ.

„La nivelul judeţului Buzău avem o suprafaţă agricolă de 399.357 hectare, dintre care teren arabil 258.160. În Buzău, precipitaţiile căzute în ultimul an au fost unele foarte bune, peste media obişnuită a ultimilor ani, mai ales în luna februarie, având 107,5 litri metru pătrat, în martie 50,6 litri pe metru pătrat şi în aprilie 29,4 litri pe metru pătrat.

Regimul pluviometric din sezonul rece şi precipitaţiile din primăvară au contribuit, de altfel, la refacerea rezervei de apă din sol, în special pentru culturile de toamnă. Ţin să precizez că anii 2023-2024 au fost cei mai secetoşi din istorie la nivelul judeţului Buzău şi la nivel naţional”, a transmis miercuri, directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.

‹ adv ›

El a arătat că fermierii pot obţine recolte mulţumitoare la grâu, rapiţă şi orz, dacă în perioada următoarelor săptămâni nu se vor înregistra fenomene meteo cu efecte grave.

„Până la ora asta nu au fost niciun fel de probleme. Pot spune că avem deja primele valori la estimări la culturile agricole, mă refer aici la grâu, rapiţă şi orz, unde producţiile la grâu şi orz depăşesc 5 tone dintr-o primă evaluare, iar la rapiţă peste 3.000 kg la hectare. Considerăm că dacă nu vor fi fenomene meteo nefavorabile şi imprevizibile, atunci producătorii vor fi mulţumiţi cu producţiile obţinute.

Culturile de grâu şi de orz se prezintă în general într-o stare de vegetaţie foarte bună. Plantele au beneficiat de condiţii favorabile de iernare şi pornirea în vegetaţie a fost în condiţii optime. Nu s-au semnalat pierderi semnificative cauzate de îngheţ în perioada de iarnă. Cultura de rapiţă se prezintă, de astfel, într-o stare de vegetaţie foarte bună, cu o dezvoltare uniformă în majoritatea exploataţilor agricole din judeţ”, a menţionat directorul Cosmin Florea.

Potrivit acestuia, deocamdată este bună şi evoluţia culturilor însămânţate în această primăvară în judeţ, pe suprafeţe însemnate – porumb cu 51.200 hectare, floarea soarelui – 42.300 hectare, tomate în câmp şi spaţii protejat – 655 hectare, usturoi – 900 hectare şi sfeclă de zahăr – 24 hectare.

Specialiştii DAJ au mai indicat că şi în sectorul viticol şi pomicol condiţiile meteorologice din ultimele luni au permis desfăşurarea normală a proceselor vegetative şi nu au fost raportate episoade semnificative de îngheţ târziu cu impact major asupra producţiei.

Deşi starea generală a culturilor este favorabilă, specialiştii mai atrag atenţia asupra unor riscuri precum posibilitatea apariţiei deficitului de apă în stratul superficial al solului, dezvoltarea bolilor foliare în condiţii de umiditate atmosferică ridicată, apariţia dăunătorilor specifici culturilor de primăvară şi necesitatea continuării tratamentelor fitosanitare şi a lucrărilor de întreţinere. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

APCPR cere sprijin urgent pentru sectorul porcin

Sectorul creşterii porcinelor traversează una dintre cele mai dificile...
‹ adv ›

Uruguay a exportat către UE 63% din cota de orez alocată întregului bloc Mercosur pentru 2026

Uruguay a exportat 63% din cele 6.667 de tone de orez pe care blocul Mercosur poate să le exporte...

Sprijin european pentru sectorul porcin și cel al laptelui

Sectorul de porc şi sectorul de lapte vor beneficia de scheme de sprijin în baza noului cadru european Iran,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole