Peste 230 de avertismente şi 82 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 76.500 lei, au fost aplicate în urma acţiunilor de control ale reprezentanţilor Ministerului Agriculturii efectuate din iunie până în prezent la operatori economici care îşi desfăşurau activitatea de vânzare a fructelor şi legumelor în pieţele agroalimentare.
Potrivit unui comunicat al MADR remis AGERPRES, rezultatele acţiunilor de control s-au concretizat în verificarea a 1.052 de operatori, din care 741 producători agricoli persoane fizice care îşi desfăşurau activitatea de vânzare a fructelor şi legumelor în pieţele agroalimentare, târguri şi pieţe en-gros şi 311 operatori economici persoane juridice (marketuri, supermarketuri, hipermarketuri, depozite en – gros, platforme logistice).
Principalele neconformităţi identificate şi sancţionate în cadrul acţiunilor de control au fost, printre altele, lipsa documentelor de provenienţă a legumelor şi fructelor comercializate de unii operatori economici; etichetarea incompletă (lipsa originii sau a categoriei de calitate, în cazul persoanelor juridice).
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au descoperit fructe şi legume care nu se încadrau în categoria de calitate declarată pe etichetă şi documentele de provenienţă.
Pe lista de neconformităţi se mai află lipsa menţiunilor privind originea şi calitatea de pe facturile fiscale ce însoţeau loturile expuse la vânzare, precum şi necompletarea carnetelor de comercializare de către producătorii agricoli persoane fizice, neafişarea pe etichetele de vânzare în cadrul pieţelor agroalimentare a localităţii de origine, a datei recoltării sau a seriei şi numărul atestatului de producător.
Potrivit sursei citate, aceste nereguli au fost sancţionate prin 233 avertismente şi 82 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 76.500 lei.
Ministerul Agriculturii precizează că întreprinde toate măsurile prin care să se asigure aprovizionarea populaţiei cu o paletă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă din punct de vedere al calităţii şi conformităţii cu standardele de comercializare, cât şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admisibile de reziduuri de pesticide.
În această perioadă, în pieţele agroalimentare şi în târgurile unde producătorii autohtoni îşi comercializează en-gros produsele, se găsesc cantităţi suficiente de legume şi fructe specifice sezonului precum: tomate, cartofi timpurii, ardei gras, căpşuni, castraveţi, varză albă, fasole verde, dovlecei, verdeţuri, etc., toate din producţia autohtonă, susţin reprezentanţii ministerului.
Potrivit Ministerului Agriculturii, astfel de acţiuni de control se desfăşoară permanent în baza tematicilor de control cadru anuale, dar în perioade de vârf de sezon, când cantităţile produse sunt mai mari, aceste acţiuni de control se fac şi împreună cu reprezentanţi ai ANSVSA şi ANF.
Reprezentanţii MADR susţin că toate aceste acţiuni de control conjugate sunt atât în beneficiul producătorilor autohtoni veritabili, pentru că aceştia îşi pot comercializa într-un mediu organizat şi corect produsele de calitate, cât şi al consumatorilor care se aprovizionează fie din pieţele agroalimentare fie din marile reţele comerciale, având garanţia calităţii şi originii produselor.
Astfel, obiectivele principale ale reprezentanţilor MADR în cadrul ultimelor acţiuni de monitorizare şi inspecţie au vizat, printre altele, controlul loturilor de legume şi fructe expuse la comercializare sub aspectul calităţii şi conformităţii cu standardele de comercializare prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională aplicabilă în sectorul legume – fructe.
De asemenea, controalele au vizat etichetarea corectă a tuturor cantităţilor de legume şi fructe autohtone sau provenite din comerţul intracomunitar ori din import, în momentul expunerii la comercializare cu amănuntul, precum şi existenţa documentelor fiscale de provenienţă care să ateste originea şi trasabilitatea acestora.
Alte obiective principale ale reprezentanţilor MADR au fost, de asemenea, depistarea loturilor de legume şi fructe provenite din import sau din comerţ intracomunitar şi expuse la comercializare în spaţiile alocate distinct producătorilor agricoli autohtoni, precum şi sancţionarea acestor practici în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, controalele au vizat organizarea de către administraţiile pieţelor agroalimentare a spaţiilor de vânzare distincte, rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli autohtoni, persoane fizice, deţinătoare ale unui atestat de producător, de minim 40% din totalul spaţiilor de vânzare existente delimitat şi semnalizat distinct, conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, s-a avut în vedere depistarea şi sancţionarea fenomenului de substituire a legumelor şi fructelor autohtone cu cele provenite din comerţul intracomunitar sau din import.
Sursa foto: ganduridinierusalim.com