Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că:
Până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.
Potrivit unui comunicat al APIA, până astăzi, 14 iulie 2021, au fost depuse 7.148 cereri pentru o suprafață totală de 778,93 hectare.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, respectiv:
- Ardei gras și/sau ardei lung;
- Castraveți;
- Tomate;
- Vinete.
Beneficiarii sunt:
a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014, valabil pana la 31 decembrie 2021;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorii agricoli persoane juridice.
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.
Mai multe informații referitoare la accesarea măsurii privind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii – tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea
Sursa foto: dailynews.lk