4.6 C
București
vineri, 6 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTarifele vamale au dus la scăderea exporturilor germane spre SUA

Tarifele vamale au dus la scăderea exporturilor germane spre SUA

Exporturile Germaniei către Statele Unite au scăzut cu 9,3% în 2025 din cauza tarifelor vamale, în timp ce excedentul comercial înregistrat de Germania pe relaţia cu cea mai mare economie a lumii a coborât la cel mai scăzut nivel de după 2021, a anunţat vineri Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite AFP.

Cu toate acestea, exporturile totale ale Germaniei au crescut uşor cu 1% pe ansamblul anului trecut, ajungând la 1.569,6 miliarde de euro, după doi ani de contracţie, datorită comerţului mai intens cu Europa, care a compensat pentru scăderea livrărilor către Statele Unite precum şi către China (-9,3%).

‹ adv ›

Deja slăbită de doi ani de recesiune, Germania era expusă în primăvara anului trecut, atunci când preşedintele SUA, Donald Trump, a lansat un val de tarife vamale care vizau atât aliaţii, cât şi adversarii, culminând cu un acord încheiat în iulie, care impunea un tarif de bază de 15% la exporturile Uniunii Europene către Statele Unite.

Aceste schimbări au făcut ca în 2025, China să redevină cel mai mare partener comercial al Germaniei, recuperând de la Statele Unite o poziţie pe care o pierduse în 2024 şi revenind pe primul loc pe care îl deţinuse, fără întrerupere, din 2016.

După un an 2025 dificil pentru industria sa, excedentul balanţei comerciale a Germaniei s-a redus anul trecut cu aproximativ 40 de miliarde, ajungând la 202,8 miliarde de euro.

În luna decembrie 2025, exporturile germane au crescut cu 4% iar importurile s-au majorat cu 1,4% comparativ cu luna noiembrie 2025, conform datelor ajustate calendaristic şi sezonier, a anunţat Destatis.

‹ adv ›

Această cifră a depăşit previziunile analiştilor consultaţi de Factset. De asemenea, spre deosebire de situaţia de pe întregul an 2025, exporturile germane către Statele Unite au crescut cu 8,9% în cursul lunii decembrie, iar cele către China cu 10,7%.

Un alt indicator important publicat vineri de Oficiul federal de statistică a fost producţia industrială, care în luna decembrie a scăzut cu 1,9% faţă de luna precedentă, punând capăt unei serii de trei luni consecutive de creştere.

Cu toate acestea, „producţia industrială afişează în continuare o dinamică trimestrială solidă (+0,9%), ceea ce sugerează o redresare în viitorul apropiat şi o bază favorabilă pentru creştere în 2026”, comentează Sebastian Wanke, economist la banca publică KfW. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Iranul elimină subvențiile pentru importurile de alimente, cu excepția grâului

Iranul a început anul 2026 cu eliminarea subvențiilor guvernamentale...
‹ adv ›

Nou sprijin pentru antreprenori: credite garantate de până la 150.000 de euro

Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital...

Exporturile de produse alimentare japoneze au atins un nou record în 2025

Exporturile japoneze de produse agroalimentare, forestiere şi piscicole au crescut anul trecut cu 12,8%, un nivel record, impulsionate de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole