11.1 C
București
luni, 30 martie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA: amenzi de 4,4 milioane de lei în 10 zile de controale...

ANSVSA: amenzi de 4,4 milioane de lei în 10 zile de controale înainte de sărbători

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a intensificat controalele în perioada sărbătorilor de iarnă, aplicând 579 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4,4 milioane de lei, alături de 287 de avertismente, în intervalul 13–23 decembrie.

Potrivit unui comunicat transmis de instituţie, inspectorii sanitari-veterinari au desfăşurat 6.599 de acţiuni de control, vizând atât protejarea sănătăţii publice, cât şi prevenirea comerţului ilegal, cu accent pe reducerea riscului de răspândire a Pestei Porcine Africane (PPA).

‹ adv ›

În urma acestor verificări au fost emise 293 de avertismente, nouă ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii, fiind dispusă reţinerea oficială a 2.535 kg de produse care nu respectau cerinţele legale.

Controalele au vizat 5.498 de unităţi, printre care reţele comerciale, magazine alimentare, unităţi de procesare carne şi lapte, depozite, pescării, cofetării, patiserii, unităţi de panificaţie, alimentaţie publică şi pieţe agroalimentare.

De asemenea, au fost verificate 235 de transporturi, prin controale desfăşurate în trafic.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, au fost aplicate 497 de sancţiuni contravenţionale, însumând 3,7 milioane de lei, precum şi 225 de avertismente, opt ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii.

‹ adv ›

Totodată, s-a dispus reţinerea şi dirijarea către neutralizare a 2.521 kg de produse, de origine animală şi nonanimală, cu o valoare de 98.447 de lei.

Cele mai frecvente abateri au fost legate de condiţii necorespunzătoare de igienă şi întreţinere, comercializarea produselor în spaţii neautorizate, lipsa documentelor sanitar-veterinare, nerespectarea condiţiilor de depozitare, precum şi probleme de etichetare, trasabilitate şi neconcordanţe între situaţia din teren şi documentele de provenienţă.

În aceeaşi perioadă, ANSVSA a controlat 170 de unităţi de depozitare legume-fructe, pentru loturi provenite din ţări terţe şi din comerţ intra-unional. Măsurile aplicate au inclus 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.400 de lei, 16 avertismente şi o ordonanţă de suspendare a activităţii.

Pe parcursul lunii decembrie, inspectorii au efectuat şi 696 de controale în benzinării, privind manipularea, depozitarea şi eliminarea subproduselor nedestinate consumului uman (SNCU) şi a deşeurilor alimentare.

În acest caz, au fost aplicate 68 de amenzi contravenţionale, totalizând 535.400 de lei, 52 de avertismente şi reţinerea oficială a 14 kg de produse.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Parteneriat pentru fermierii români: ANSVSA și APCPR își unesc forțele

Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, și președintele APCPR, David-Adrian...
‹ adv ›

Preşedintele ANSVSA a semnat în China trei protocoale pentru accesul produselor româneşti pe piaţa asiatică

Preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, a semnat trei protocoale sanitare-veterinare cu reprezentanţii Administraţiei Generale a Vămilor din Republica Populară...

ANSVSA: Amenzi de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat, în februarie, amenzi în valoare de peste 5,34 milioane de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole