Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a convocat vineri o şedinţă de lucru interministerială pentru analizarea prognozelor hidrometeorologice din perioada următoare şi identificarea soluţiilor în vederea diminuării sau evitării pagubelor produse asupra culturilor agricole de fenomenele meteorologice prognozate, informează un comunicat al ministerului de resort remis AGERPRES.
Ministrul Mediului a solicitat monitorizarea continuă a fenomenelor severe şi emiterea rapidă de avertizări hidrologice şi meteorologice, atunci când situaţia o cere.
Totodată, Tanczos Barna a explicat că vor fi informaţi şi factorii responsabili din cadrul Ministerului Economiei, pentru a se asigura măsurile necesare la minele şi iazurile de decantare aflate în administrarea acestei instituţii, astfel încât să nu existe probleme în această perioadă în care se aşteaptă cantităţi importante de precipitaţii.
La şedinţă au fost invitaţi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, directorul general al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Gheorghe Căunei, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
În cadrul şedinţei, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a menţionat că în ultima perioadă au fost utilizate 76 de rachete antigrindină, însă nu toată suprafaţa agricolă a ţării poate fi protejată de aceste sisteme.
De asemenea, Gheorghe Căunei, a susţinut că între ANM şi instituţia pe care o conduce există o colaborare foarte bună.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare meteorologică de Cod Galben şi Cod Portocaliu pentru intervalul 25 iunie 2021, ora 12:00 – 26 iunie 2021, ora 23:00.
În plus, ANM a emis 12 avertizări meteo de tip nowcasting Cod Roşu pentru averse torenţiale, vijelie puternică şi grindină de medie şi mare dimensiune.
De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri o Avertizare Hidrologică Cod Galben si Cod Portocaliu pentru bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Olt, Ialomiţa, Călmăţui, Siret.
Sursa foto: observatorul.md