În contextul în care aplicarea de pesticide pe culturile agricole a devenit o operaţiune costisitoare, fermierii din Grecia s-au îndreptat spre o alternativă mai ieftină: pesticide lichide introduse ilegal în ţară în sticle de plastic fără etichetă, transmite Reuters.
Fermierii din zona de câmpie din Tesalia spun că produsele ilegale sunt mai eficiente. Însă sunt şi mai dăunătoare: testele de laborator au arătat că sticlele conţin pesticide interzise de mai mulţi ani în Uniunea Europeană pentru riscurile la adresa oamenilor şi mediului.
Situaţia din Grecia, explicată de fermieri, oficiali, ofiţeri din forţele de ordine şi experţi în pesticide, este similară la nivelul Uniunii Europene, unde autorităţile spun că utilizarea de pesticide interzise şi contrafăcute este mai mare ca niciodată.
Asta vine într-un moment în care blocul comunitar vrea să reducă utilizarea pesticidelor, în cadrul tranziţiei verzi.
Cel puţin 14% din pesticidele utilizate azi pe terenurile agricole din UE sunt ilegale, în creştere de la aproximativ 10% în 2015, arată datele europene. În unele zone din Grecia, procentul este de 25%, a informat Asociaţia care reprezintă interesele producătorilor de pesticide din Grecia.
Cele mai recente date Europol arată că o cantitate record de 2.040 de tone de pesticide ilegale au fost confiscate de poliţie în Europa în anul 2022, de patru ori mai mult decât în 2019.
Cel mai probabil, problema este mult mai mare pentru că o mare parte din contrabandă nu este descoperită, spun autorităţile din Grecia şi mai multe ţări mari producătoare agricole din Europa: Franţa, Germania şi Spania.
Ministrul elen al Agriculturii, Kostas Tsiaras, a precizat că Grecia lucrează pentru a proteja sănătatea publică, a sprijini fermierii şi a promova o producţie agricolă sigură şi legală.
„Lupta împotriva produselor ilegale este o prioritate pentru noi”, a spus Kostas Tsiaras.
Fermierii greci sunt mai vulnerabili la comerţul cu pesticide ilegale din cauza consecinţelor crizei financiare din 2010-2018 şi a impactului schimbărilor climatice. Pesticidele pot reprezenta până la 50% din costurile anuale, spun fermierii.
Un litru de insecticid popular în Grecia poate costa până la 380 de euro, în timp ce pe piaţa neagră un litru de pesticid contrafăcut costă între 200 şi 300 de euro.
„Pentru a supravieţui, un fermier trebuie să devină infractor?”, se întreabă Giorgos Zeikos, un cultivator de mere care conduce o cooperativă agricolă în satul Agia.
Produsele contrafăcute sunt introduse ilegal în Grecia din Bulgaria şi Turcia în anvelopele de rezervă sau pe plutele pe care traficanţii le utilizează pentru a duce în Europa migranţi din Turcia, spun fermierii şi oficialii.
Fermierii greci plătesc cu cash, aplică pesticidele în timpul nopţii şi îngroapă recipientele goale pentru a şterge orice urmă.
În ultimul an, 10 pesticide interzise au fost descoperite în produse din Grecia, inclusiv măsline, cireşe, tomate, struguri şi portocale, arată datele Ministerului Agriculturii.
În timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că riscurile pentru consumatori de pe urma unui nivel redus de pesticide sunt minime, fermierii care utilizează substanţe ilegale ar putea să se confrunte cu un pericol mult mai mare.
Doctorii din mai multe regiuni agricole din Grecia spun că au constat o creştere a bolilor respiratorii în ultimii ani, care este posibil să aibă legătură cu expunerea la pesticide. Însă fermierii ridică din umeri, când vine vorba de riscurile la adresa sănătăţii lor.
„Toate pesticidele au consecinţe. Aveam o mască dar anul acesta nu am mai purtat-o”, spune Thanasis Kostis , un fermier din satul Metamorfosi.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.