2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAPIA primește cereri pentru susținerea producției de legume pentru anul 2021

APIA primește cereri pentru susținerea producției de legume pentru anul 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că primește cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a  Horărârii nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, publicată în Monitorul Oficial nr.609/18.06.2021 și până cel târziu la data de 20 iulie 2021 inclusiv.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, după cum urmează:

  • Ardei gras și/sau ardei lung;
  • Castraveți;
  • Tomate;
  • Vinete.

Plafonul total alocat acestei scheme de ajutor de minimis este de 150.000.000 lei, echivalentul a maximum 30.785.000 euro la un curs valutar de 4,8725 lei/euro.

‹ adv ›

Beneficiari:

  1. producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil  pana la 31 decembrie 2021;
  2. persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
  3. producătorii agricoli persoane juridice.

Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poștă sau e-mail la centrul județean / local / al municipiului București unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul / sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare, până la 20 iulie 2021, inclusiv„, susțin reprezentanții organizației.

Înainte de depunerea cererii de înscriere în Program, fermierii solicită funcționarilor APIA verificarea încadrării în plafonul maximum admis în cazul întreprinderilor / întreprinderilor unice, respectiv încadrarea în suma de 20.000 euro în decursul a trei exerciții financiare (conform art. 9 alin. (1) din HG nr. 651/2021).

Calcul sumă maximă de 2000 E ce poate fi încasată: (din maximum de 20.000 euro pentru ajutoare de minimis /beneficiar se scad valorile celorlalte ajutoare de minimis încasate în anii anteriori-conform datelor transmise de către DAJ ).

Beneficiarul poate primi valoarea maxima de 2.000 euro, suma rezultata prin scăderea  din 20.000 euro a sumei tuturor ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciţii financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciţii financiare precedente şi în exerciţiul financiar în cauză:

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii;

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa;

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“ pentru anul 2019;

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi;

– ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol;

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” pentru anul 2020;

– ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol;

– ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022;

– orice alte sume acordate prin scheme de ajutor de minimis primite până la data acordării ajutorului de minimis prevăzut de HG nr. 651/2021.

Rezultatul acestei verificări este transpus într-un document (Anexa nr. 5 – Calculația ajutoarelor de minimis conform art. 9 alin. (1) din HG nr. 651/2021),  care se înmânează fermierului personal sau se comunică prin mijloace de informare electronică/poștă/curierat.

Cuantumul ajutorului de minimis

Valoarea ajutorului de minimis este de 2.000 de euro și se acordă în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria C nr. 323 din 1 octombrie 2020, beneficiarilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate numai pentru o singură cultură în anul de cerere și numai pentru o suprafață de 1000 mp.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi / întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

Documente atașate cererii de înscriere în program:

  1. copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/imputernicit;
  2. copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2021;
  3. împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
  4. copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
  5. dovadă cont activ bancă/trezorerie;
  6. adeverinţa în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2021,  care atestă suprafaţa de teren cu spații protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul ajutorului de minimis, însușite prin semnătură și vor purta sintagma conform cu originalul.

Criterii de eligibilitate pentru obținerea ajutorului de minimis:

  • sa fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI  și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
  • să solicite ajutorul de minimis prevăzut de HG nr. 651/2021;
  • să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile: ardei gras și/sau ardei lung, castraveți, tomate, vinete;
  • să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;
  • să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2021;
  • să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean;
  • să facă dovada valorificarii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare.

Producțiile minime:

1) în sere:

  1. 2900 kg/1000 mp pentru ardei gras și/sau lung;
  2. 5000 kg/1000 mp pentru castraveți;
  3. 8500 kg/1000 mp pentru tomate;
  4. 3000 kg/1000 mp pentru vinete;

2) în solarii:

  1. 1600 kg/1000 mp pentru ardei gras și /sau lung;
  2. 3000 kg/1000 mp pentru castraveți;
  3. 3200 kg/1000 mp pentru tomate;
  4. 2000 kg/1000 mp pentru vinete;

Beneficiarii au obligația transmiterii, în scris, a notificărilor către centrele județene / locale / al municipiului București unde au depus cererea de înscriere în Program în vederea efectuării controlului la fața locului în termen de 10 zile înainte de recoltare.

Verificările la fața locului se efectuează de către echipe mixte formate din reprezentanți ai APIA și DAJ în termen de 7 zile de la notificare – APIA confirmă suprafața și cultura pentru care se solicită ajutor de minimis, iar reprezentanții DAJ efectuează evaluarea producției.

Pentru obţinerea sprijinului, după efectuarea verificărilor în teren, urmare a notificării, fermierii au obligaţia să depună la centrele județene / locale APIA și respectiv al municipiului București unde au depus cererea de înscriere, documentele justificative prevăzute la art. 9 alin. (3) din HG nr. 651/2021, precum și copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean, până la data de 3 decembrie 2021,

Valorificarea producției se realizează în perioada 02 noiembrie-02 decembrie 2021.

Dovada valorificării producției de legume în spații protejate o constituie bonul fiscal/ factura / fila din carnetul de comercializare.

Valoarea ajutorului de minimis este de 2.000 de euro și se acordă în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria C nr. 323 din 1 octombrie 2020.

Mai multe informații referitoare la aplicarea măsurii  prinvind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii – tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, accesând următorul link: http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/legume-in-spatii-protejate-20211624359084

Sursa foto: almanac.com

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a autorizat plăți de aproape 975 mln de euro în cadrul Campaniei de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA plătește avansuri de peste 854 mln de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 11.11.2024, a autorizat la plată...

APIA a autorizat plăți de peste 600 mln de euro pentru 571.110 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 01.11.2024, a autorizat la plată...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole