26.9 C
București
vineri, 23 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageArticoleInformare. Cauzele albirii spicelor de grâu

Informare. Cauzele albirii spicelor de grâu

Am parcurs o primăvară capricioasă, umedă și răcoroasă care a influențat dezvoltarea plantelor cultivate. În această perioadă, prin unele zone există culturi de grâu care prezintă simptome de albire și sterilitate distală.

De ce se albesc spicele de grâu? Cauzele albirii sunt multe, de aceea simptomele trebuie atent analizate pentru un diagnostic corect.

‹ adv ›

În cele ce urmează voi enumera principalele cauze ale albirii spicelor:

  • Albire produsă de atacul ploșnițelor cerealelor (Eurygaster integriceps, E. maura, E. austriaca, Aelia acuminata, Aelia rostrata). Organele atacate de ploșnițe sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele.

Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros. Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf.

Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave.

Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000].

‹ adv ›

Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație. Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident.

Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 – 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

  • Albire produsă de musca de Hessa – generația de primăvară. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde.

Uneori spicul are port erect iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

  • Albire produsă de atacul tripșilor (larvele sunt mai periculoase). În urma hrănirii apare simptomul de spic albit parțial sau total, sterilitate parțială și umplerea incompletă a cariopselor.
  • Albire produsă de Fusarium graminearum. Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu – somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă).

Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

  • Albire produsă de înghețuri în timpul fenofazelor de burduf, înspicare și înflorire. Brumele și temperaturile scăzute sunt și ele periculoase. Grâul este sensibil la temperaturi de 0 grade C, -1 grade C, -2 grade C ce survin în fenofazele amintite.

Pe lângă asta, poate suferi chiar și la temperaturi de până la 5 grade C, atunci când acestea se întind pe mai multe zile consecutiv. Înghețurile sau temperaturile scăzute pot produce daune severe.

Un îngheț sever în timpul înfloritului va duce la sterilitate și implicit pagube în producție. Atunci când înghețul apare în fenofaza de burduf (este suficientă temperatura de -2 grade C), putem observa următoarele simptome: vârful spicului rămâne captiv în burduf iar baza spicului iese, brunificări ale tulpinii, decolorarea frunzelor, sterilitate.

Dacă spicele ies normal din burduf, vor rămâne galbene sau chiar albe. Când vedem un astfel de simptom trebuie să știm că spicul este compromis. Dacă în timpul înspicatului, intervin temperaturi de -1 grade C, putem observa ariste albite.

Înghețurile care albesc aristele, de regulă vor afecta și părțile mascule ale florii. De asemenea, mai putem observa pe tulpina de sub spic apariția unei zone de țesut clorotic (inel de îngheț). În această zonă, spicele se pot rupe, mai ales în condiții de vânt.

Cele mai periculoase sunt înghețurile ce apar în timpul înfloritului (-1grade C), grâul fiind extrem de sensibil în această perioadă. Expunerea la îngheț ucide organele florale mascule și provoacă sterilitate. Sterilitatea poate fi totală, completă sau parțială. Spiculețele pot fi goale sau parțial umplute. De asemenea, aristele se albesc.

  • Albirea prematură a spicelor produsă de fungii Rhizoctonia cerealis, Gaeumannomyces graminis, Pseudocercosporella herpotrichoides.

Bibliografie:

  • Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II Agricultură, Editura Eurobit, 341 p..
  • Rajabi G. H., 2000. Ecology of cereal’s Sunn pests in Iran. Tehran, Iran: Agricultural Research, Education and Extension Organisation (in Persian).
  • Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011.Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 – 296.
  • Șef lucrări Dr. Ing. Cotuna Otilia, FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV ”Regele Mihai I” din Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor.
‹ adv ›

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Molia verzei își face simțită prezența în culturile de rapiță

Molia verzei (Plutella xylostella) este prezentă în culturile de...
‹ adv ›

Bayer își reorganizează operațiunile în Germania și mizează pe tehnologii avansate

Bayer a anunțat o serie de măsuri pentru a-și menține competitivitatea în sectorul agricol global, pe fondul presiunii crescânde...

Cu ce erbicidăm porumbul: soluții în pre- și postemergență

Aplicarea produselor de protecție la momentul potrivit este foarte importantă, pentru că durata competiției cu buruienile poate face o...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole