21.6 C
București
vineri, 13 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleJustiţia americană a demarat o anchetă cu privire la creşterea preţurilor la...

Justiţia americană a demarat o anchetă cu privire la creşterea preţurilor la ouă

Departamentul american al Justiţiei (DOJ) a demarat o anchetă preliminară asupra recentei creşteri explozive a preţurilor la ouă, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar.

Ancheta se concentrează asupra posibilităţii ca o serie de companii, precum Cal-Maine Foods Inc. şi Rose Acre Farms Inc., să se fii înţeles între ele pentru a creşte preţurile şi a limita oferta, a precizat sursa, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Sursa a mai spus că ancheta, care a demarat în perioada administraţiei Trump, este într-o fază iniţială şi este posibil să se finalizeze fără acuzaţii de încălcare a legii.

‹ adv ›

Potrivit Departamentului american al Agriculturii (USDA), în data de 28 februarie un carton cu 12 ouă costa, în medie, 8,41 de dolari, un preţ record şi o creştere de peste 200% comparativ cu acelaşi moment al anului trecut.

Această creştere explozivă a afectat buzunarele consumatorilor şi a devenit un subiect important de discuţie pentru preşedintele Donald Trump şi criticii săi, pe fondul celei mai grave epidemii de gripă aviară din istoria SUA, care a dus la decesul a peste 130 de milioane de păsări începând din 2022.

Sub mandatul fostului preşedinte Joe Biden, Departamentul american al Justiţiei, a investigat mai multe fuziuni de pe piaţa de ouă, a precizat sursa citată de Bloomberg.

Tot în perioada administraţiei Biden, Departamentul american al Justiţiei şi-a majorat personalul diviziei antitrust, cu sediul la Chicago, în ideea de a creşte capacitatea acestui departament de a se concentra pe pieţele de produse agricole.

‹ adv ›

Farm Action, o organizaţie care a început să ceară Washingtonului să analizeze evoluţia preţurilor la ouă încă din urmă cu trei ani, a salutat informaţiile referitoare la ancheta demarată de DOJ.

„Se pare că acolo se întâmplă ceva mai mult decât gripa aviară”, a declarat preşedintele Farm Action, Angela Huffman.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

USDA: Producția mondială de grâu va atinge 808,5 milioane tone în sezonul 2025/26

Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA) estimează că producția...
‹ adv ›

Fuzarioza la tomate: cauze, simptome și control

Fuzarioza tomatelor, denumită și ofilirea vasculară, este o boală fungică provocată de Fusarium oxysporum. Deși nu se numără printre cele...

Consiliul UE crește taxele pentru importurile agricole din Rusia și Belarus

Consiliul Uniunii Europene a adoptat joi noi taxe vamale asupra produselor agricole și îngrășămintelor chimice importate din Rusia și...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole