16.1 C
București
vineri, 16 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAsociaţia Cabinetelor Veterinare din România avertizează că reducerile bugetare ameninţă siguranţa alimentară...

Asociaţia Cabinetelor Veterinare din România avertizează că reducerile bugetare ameninţă siguranţa alimentară şi exporturile

Decizia Ministerului Finanţelor de a reduce semnificativ bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ar putea genera un lanţ de crize cu impact major asupra siguranţei alimentare, economiei şi exporturilor României, avertizează Asociaţia Cabinetelor Veterinare din România (ACV).

Potrivit sursei citate, reducerea bugetului ANSVSA pune în pericol siguranţa alimentară având în vedere că prin reducerea controalelor sanitare pot pătrunde pe piaţă produse nesigure, expunând populaţia la riscuri de sănătate.

‹ adv ›

De asemenea, există riscul blocării exporturilor agroalimentare, pentru că ţările partenere pot impune restricţii comerciale asupra produselor româneşti, afectând fermierii şi marile lanţuri comerciale.

În opinia reprezentanţilor ACV, fermierii vor suporta cheltuieli suplimentare pentru controalele sanitare, ceea ce va creşte preţurile produselor alimentare de bază.

Totodată, zonele rurale riscă să rămână fără medici veterinari, punând în pericol atât animalele de fermă, cât şi sănătatea publică.

Nu în ultimul rând, medicii veterinari transmit că România riscă să piardă fonduri europene şi să primească corecţii financiare dacă nu respectă normele sanitare impuse de legislaţia europeană.

‹ adv ›

Asociaţia Cabinetelor Veterinare din România atrage atenţia că vor exista consecinţe pe termen scurt şi lung, respectiv criza ar putea afecta imediat capacitatea României de a respecta normele europene privind siguranţa alimentară, punând în pericol stabilitatea economică a fermierilor şi a sectorului agroalimentar.

Pe termen lung, reducerea finanţării poate duce la o deteriorare a sistemului sanitar-veterinar, afectând sănătatea publică şi diminuând competitivitatea produselor româneşti pe pieţele internaţionale.

În acest context, ACV solicită un dialog urgent cu autorităţile pentru identificarea unor soluţii care să protejeze consumatorii, fermierii şi economia României. În caz contrar, medicii veterinari concesionari analizează posibilitatea unor acţiuni în instanţă împotriva ANSVSA, ceea ce ar putea aduce pierderi financiare suplimentare pentru stat.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Egiptul achiziționează 2,5 milioane de tone de grâu de la fermierii locali

Egiptul, unul dintre cei mai mari importatori de grâu...
‹ adv ›

ANM: Cod galben de ploi în cinci județe și vreme deosebit de rece în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un Cod galben de ploi, valabil până sâmbătă dimineaţa pe raza...

AGRONOMIADA ajunge pentru prima dată la Chișinău: cea mai mare competiție agronomică studențească din România și Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) va găzdui, în perioada 23–25 mai 2025, cea de-a XXXV-a ediție a AGRONOMIADEI, una...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole