-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod galben de ninsori în zonele de munte din trei județe

ANM: Cod galben de ninsori în zonele de munte din trei județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă pe parcursul întregii zile în zonele de munte ale judeţelor Suceava, Neamţ şi Harghita.

În aceste regiuni, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10…20 cm).

Totodată, meteorologii au publicat şi o informare cu privire la precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte şi intensificări ale vântului, valabilă tot pentru ziua de luni.

‹ adv ›

Astfel, va ploua în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului. La munte şi trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte.

În nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini de peste 1700 m, şi în restul zonei montante vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Local se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp şi izolat de peste 25 l/mp în Moldova.

‹ adv ›

Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40 – 50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum şi în zonele de munte.

Urmărește actualizările ANM pe acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Vylor: culturile intermediare pot aduce fermierilor noi oportunități pe piața combustibililor pentru aviație

Terenurile rămase libere între două culturi principale pot deveni...
‹ adv ›

Prutul ar putea deveni o rută strategică pentru exporturile de cereale către Europa de Nord

Un proiect de creare a unui nou coridor navigabil care să conecteze Marea Baltică și Marea Neagră prin rețeaua...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole