29.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR: Peste 530 de mln de euro, contractate în actuala programare

AFIR: Peste 530 de mln de euro, contractate în actuala programare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a semnat până în prezent 2.626 de contracte de finanțare, însumând 534,67 milioane de euro, prin Planul Strategic 2023 – 2027. Acest Program, finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), urmărește sprijinirea creșterii durabile a investițiilor în agricultura și în infrastructura rurală. 

Alocarea publică totală de 5,68 miliarde de euro asigură susținerea financiară a unei game largi de proiecte care includ atât investiții, cât și sprijin direct pentru fermieri pentru plăți compensatorii pentru pierderi de venit.

‹ adv ›

Domeniile finanțate acoperă investiții strategice în energie regenerabilă, infrastructură esențială pentru ferme și întreprinderi și măsuri care promovează sustenabilitatea economică și ecologică în sectorul agricol.

Printre cele mai accesate linii de finanțare se numără intervenția DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru care AFIR a încheiat 2.081 de contracte de finanțare în valoare de 145,67 milioane de euro.

Pentru intervenția DR-28 – Modernizarea infrastructurii rutiere rurale, AFIR a încheiat 165 de contracte cu autoritățile publice locale, însumând 161,38 milioane de euro.

„PS 2023-2027 este un pilon central pentru viitorul rural al României”, a declarat Dan-Florin Scarlat, directorul general AFIR.

„Prin aceste fonduri, ne dorim să răspundem provocărilor și nevoilor pe care le au fermierii și comunitățile rurale, astfel încât să construim un mediu rural mai competitiv, mai sustenabil și incluziv.
Până în acest moment, prin acest program pe care l-am deschis în octombrie 2023, AFIR a primit peste 8.000 de cereri de finanțare, însumând 3,5 miliarde de euro, din care au fost aprobate 3.727 proiecte, în valoare de 1,10 miliarde de euro.

Procesul de evaluare și contractare este intens și în desfășurare, iar experții Agenției lucrează la întreaga capacitate pentru a accelera finanțările atât de necesare”.

Au fost contractate, de asemenea, 81 de proiecte, prin care se angajează fonduri nerambursabile în valoare totală de 80 de milioane de euro, prin intervenția DR-27 – Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă.

‹ adv ›

Au fost demarată contractarea și pentru investițiile în sectorul zootehnic prin intervenția DR-20, fiind deja semnate 30 de contracte pentru 12,16 milioane de euro, dar și pentru investițiile în exploatațiile pomicole pentru care s-au semnat 29 de contracte pentru 13,48 milioane de euro. 

AFIR rămâne angajată să sprijine fermierii și comunitățile rurale în dezvoltarea unor proiecte care să răspundă cerințelor actuale și să aducă un plus de valoare pe termen lung mediului rural. Vezi aici ultimele știri AFIR.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Investiții în valoare de 33,5 milioane de euro din sectorul de legume vor primi finanțare prin AFIR

AFIR a publicat pe www.afir.ro la secțiunea Rapoarte, Raportul...
‹ adv ›

AFIR: Proiecte de peste 325 milioane de euro pentru investiţii în comunităţile locale

Numărul proiectelor destinate investiţiilor în comunităţile locale este de 6.096, iar valoarea eligibilă solicitată prin Grupurile de Acţiune Locală...

AFIR deschide o nouă sesiune de finanțare pentru investiții în energie solară, cu un buget de 265 milioane de euro

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea celei de-a treia sesiuni de depunere a cererilor de finanțare a proiectelor care au...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole