Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a Municipiului Bucureşti au aplicat, în luna septembrie, amenzi în valoare de 1,284 milioane de lei unor operatori din industria alimentară, cu activitate în fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), acţiunile de control au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
Ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 149 de avertismente şi 177 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1,284 milioane de lei.
Printre neregulile constatate de către echipele de verificare s-au aflat:
- neconformităţi privind personalul angajat (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului);
- neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);
- neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
- neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar.
Instituţia aminteşte faptul că, pentru sesizări, consumatorii pot apela numărul de Call-Center al ANSVSA (0800.826.787), unde se pot obţine şi informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Serviciul telefonic este gratuit şi apelabil din orice reţea de telefonie.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.