29.4 C
București
joi, 3 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCE propune un sprijin de 120 mln de euro pentru fermierii din...

CE propune un sprijin de 120 mln de euro pentru fermierii din cinci ţări

Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România care au fost afectaţi de fenomene climatice nefavorabile excepţionale în primăvară şi la începutul verii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Astfel, Comisia a propus alocarea a 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 46,5 milioane de euro Germaniei, 3,3 milioane de euro Estoniei şi 37,4 milioane de euro Italiei.

‹ adv ›

Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste ţări care şi-au pierdut o parte din producţie şi, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate luni reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectaţi, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale.

Odată adoptate, autorităţile naţionale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 şi să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali.

Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plăţile defalcate pe lună până la sfârşitul lunii aprilie şi nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat.

Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea.

‹ adv ›

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a pieţelor agricole din 7 octombrie.

Fermierii din alte state membre au fost afectaţi de fenomene meteorologice extreme în a doua jumătate a verii. Comisia va evalua dacă astfel de daune justifică, de asemenea, asigurarea solidarităţii UE.

„Această propunere de alocare a 120 de milioane de euro din rezerva pentru agricultură a PAC reprezintă o declaraţie fermă de solidaritate a UE cu fermierii care au nevoie de ajutor.

Această alocare, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale, poate oferi un sprijin semnificativ fermierilor care au suferit daune şi au pierdut venituri.

Fermierii noştri nu sunt singuri în lupta împotriva schimbărilor climatice – ei se pot baza pe sprijinul Comisiei Europene pentru a reacţiona la crize, pentru a se adapta la noile provocări şi pentru a proteja viitorul fermelor şi al familiilor lor”, a afirmat comisar pentru agricultură Janusz Wojciechowski. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Comisia Europeană va lansa o strategie portuară și o strategie maritimă industrială a UE

Comisia Europeană a început pregătirile pentru o strategie portuară...
‹ adv ›

Comisia Europeană vrea să împrumute 70 de miliarde euro de pe piață în al doilea semestru

Comisia Europeană și-a anunțat, luni, intenția de a emite obligațiuni UE în valoare de până la 70 de miliarde...

Comisia Europeană monitorizează importurile pentru a preveni dezechilibre comerciale

Comisia Europeană a anunțat joi că a creat un nou instrument de supraveghere, pentru a contribui la protejarea UE...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole