20.5 C
București
sâmbătă, 22 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide

Pepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va verifica pepenele românesc, începând de luni, 8 iulie, în cadrul unor acţiuni de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele şi fructele proaspete de sezon, în vederea respectării prevederilor legale în domeniu, a anunţat, duminică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate.

„Ulterior acţiunii „Cireaşa şi Căpşuna” desfăşurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operaţiune de control tematic numită „Pepenele românesc”, care se va derula în perioada 8 iulie – 31 august.

Numărul de probe prelevate prin Programul Naţional de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eşantioanele vor fi colectate atât din pieţele bucureştene, cât şi din fiecare reşedinţă de judeţ, în vederea analizării acestora”, a transmis MADR într-un comunicat.

De altfel, ANF, în cadrul Programului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe şi legume pentru anul 2024, a suplimentat cu 42% probele de legume şi fructe din producţia autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai – 31 august, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.

‹ adv ›

În plus, faţă de această suplimentare, ANF a planificat mai multe controale tematice la fructele de sezon care urmăresc respectarea legislaţiei în vigoare şi sancţionarea abaterilor.

MADR transmite că va lua toate măsurile necesare pentru aprovizionarea populaţiei cu o gamă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al calităţii şi conformităţii cu standardele de comercializare, cât şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

MADR deschide două noi linii de finanțare, cu un buget total de 113 milioane de euro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), deschide, din 1 septembrie 2026, sesiunile...

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. APIA deschide sesiunea de finanțare

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), lansează, începând cu 17 august...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole