8.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMăsurile UE de sprijin comercial pentru Ucraina au intrat astăzi în vigoare

Măsurile UE de sprijin comercial pentru Ucraina au intrat astăzi în vigoare

Suspendarea taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană a fost prelungită cu încă un an, în urma intrării în vigoare, începând de joi, a regulamentului adoptat de Consiliu la 13 mai, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Aceasta este o nouă dovadă a angajamentului UE de a fi alături de Ucraina şi de a o sprijini atât timp cât este nevoie, precizează sursa citată.

Cunoscute sub numele de „măsuri comerciale autonome”, aceste măsuri reprezintă unul dintre pilonii sprijinului acordat de UE economiei Ucrainei. Ele îi favorizează accesul la piaţa UE, în contextul în care Rusia nu-şi încetează agresiunea asupra ţării.

„Această reînnoire a sprijinului economic puternic al UE pentru Ucraina vine într-un moment crucial, în condiţiile în care ţara se confruntă cu un nou atac militar de amploare. Măsurile comerciale autonome nu sunt doar un gest de solidaritate şi stabilitate.

Ele reprezintă un colac de salvare pentru economie. În acelaşi timp, includ acum măsuri de salvgardare mai solide pentru sectoarele agricole sensibile ale UE, răspunzând preocupărilor legitime pe care şi le-au exprimat fermierii noştri şi statele membre.

Am găsit echilibrul corect, dar continuăm să lucrăm la găsirea unor soluţii pe termen mai lung în cadrul Acordului de asociere UE-Ucraina”, a declarat comisarul pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.

‹ adv ›

Măsurile ţin cont în acelaşi timp de preocupările actorilor din UE şi includ atât un mecanism consolidat de salvgardare, cât şi posibilitatea aplicării unei „frâne de urgenţă” pentru importurile de ouă, păsări de curte, zahăr, ovăz, porumb, crupe şi miere.

Noile măsuri comerciale autonome se vor aplica până pe 5 iunie 2025. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 35% din zaharul importat în UE e din Ucraina

Cota de import a zahărului din Ucraina în Uniunea...
‹ adv ›

Ucraina a recoltat 57,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase

În Ucraina au fost recoltate 62,2 milioane de tone de culturi noi pe o suprafață de 16,8 milioane de...

Ucraina: Un nou atac asupra portului Odesa

La 7 octombrie, nava OPTIMA, sub pavilionul Palau, a fost ținta unui atac cu rachetă balistică rusească în timp...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole