Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră.
Acestea chiar au ajuns la un acord în acest sens care urma să fie anunţat public de Ankara, lucru ce nu s-a mai întâmplat întrucât Kievul s-a retras brusc, a relatat luni Reuters, citând patru persoane implicate.
Potrivit acestor surse, care s-au exprimat cu condiţia anonimatului, acordul a fost convenit în martie „pentru a asigura securitatea navelor comerciale în Marea Neagră” şi, deşi Kievul nu a dorit să-l semneze formal, şi-a dat asentimentul ca preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să-l anunţe pe 30 martie, înaintea alegerilor municipale care aveau apoi să fie un eşec pentru formaţiunea lui Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).
Nu este clar ce a determinat Kievul să se răzgândească. Rusia, Ucraina şi Turcia nu au comentat deocamdată oficial această relatare.
Preşedintele Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce războiul din Ucraina continuă. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma vizitei efectuate la Istanbul de preşedintele Zelenski, a predat anul trecut în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă.
Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea către Ucraina a unor arme fabricate în Turicia, în special drone Bayraktar.
Pe de altă parte, Turcia este criticată de ţările occidentale că joacă un rol în ocolirea sancţiunilor impuse Rusiei.
În acelaşi timp, Turcia s-a implicat activ în exporturile cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim securizat în Marea Neagră, în virtutea unui acord mediat de asemenea de ONU, dar din care Rusia s-a retras acuzând nerespectarea componentei înţelegerii referitoare la exporturile ruseşti de produse agricole şi îngrăşăminte afectate indirect de sancţiunile occidentale.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.