Fermierii polonezi au început duminică să blocheze un important post de frontieră cu Germania, la Slubice, pentru a protesta faţă de reglementările Uniunii Europene şi importurile de produse din afara UE considerate neconforme normelor europene, relatează AFP.
Fermierii prevăzuseră iniţial 25 de zile de blocadă, însă, după discuţii cu localnici, oameni de afaceri şi transportatori, au decis să „deblocheze trecerea probabil mâine”, a precizat pentru AFF Dariusz Wrobel, unul din organizatorii mişcării.
Wrobel a subliniat că agricultorii polonezi „se identifică” cu ansamblul mişcării de protest a fermierului de pe continent.
Proteste ale agricultorilor au loc de mai multe săptămâni în Polonia, unde aceştia blochează drumurile în ţară şi posturile de frontieră cu Ucraina, faţă de produsele agricole ucrainene care nu respectă normele UE.
Vineri, guvernul polonez a declarat pentru AFP că Varşovia şi Kievul sunt „departe de un acord” cu privire la importurile de produse agricole ucrainene.
La rândul său, prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal a spus că Ucraina îşi rezervă „dreptul de a aplica măsuri de retorsiune”.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.