0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomânia a descoperit soluţii de reducere a poluării Dunării şi Mării Negre

România a descoperit soluţii de reducere a poluării Dunării şi Mării Negre

România a dezvoltat o serie de proiecte pentru găsirea celor mai bune soluţii de reducere a poluării Dunării şi Mării Negre cu nitraţi din surse agricole şi care, ulterior, s-au transformat în Programul naţional de reducere a poluării cu nutrienţi, a declarat, în cadrul unui webinar, Ionuţ Sorin Banciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„Experienţa României în implementarea proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi” a început odată cu finanţarea iniţială GEF (2002-2007), care a reprezentat „sămânţa” pentru găsirea celor mai bune soluţii de reducere a poluării Dunării şi a Mării Negre cu nitraţi din sursă agricolă. Ulterior, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, România a dezvoltat o serie de proiecte, care au devenit un program naţional de reducere a poluării cu nutrienţi din surse agricole, un program care, pe lângă finanţarea de investiţii eficiente pentru protecţia resurselor de apă şi sol, contribuie la consolidarea legislaţiei naţionale, a sistemului naţional de monitorizare, a controlului şi raportării calităţii apei, concomitent cu desfăşurarea de campanii naţionale de conştientizare a publicului cu privire la importanţa protecţiei resurselor de apă şi instruirea a mii de fermieri, pentru adoptarea bunelor practici agricole. Experienţa dobândită în realizarea acestui proiect se poate dovedi, cu siguranţă, utilă pentru alte ţări care se învecinează cu Marea Neagră şi din acest motiv, suntem dispuşi să împărtăşim experienţa noastră în dezvoltarea şi desfăşurarea unui astfel de proiect”, a spus Stanciu.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES, exemple de bune practici au fost redate pe larg, în sesiunea principală a webinarului, de către Naiana Milea, director al Unităţii de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” din cadrul MMAP, fiind subliniate beneficiile socio-economice şi de mediu, pe care implementarea proiectului le-a adus în localităţile vulnerabile la poluarea cu nutrienţi, precum şi importanţa reducerii deversărilor de nutrienţi în cursurile apelor care duc la Dunăre şi Marea Neagră.

Reprezentanţi ai Ministerului Mediului au participat, joi, la videoconferinţa „Consultări privind proiectarea Programului „Blueing the Black Sea” – o iniţiativă regională pentru combaterea poluării marine şi a schimbărilor climatice, ca suport pentru Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră”.

Evenimentul, organizat de Banca Mondială, BSEC Permis (Secretariatul Permanent Internaţional al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră) şi Comisia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării, în colaborare cu MMAP, iniţiază în România o serie de consultări privind bunele practici regionale pentru combaterea poluării marine şi a schimbărilor climatice.

  • Citește despre ->
  • MMAP
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Buzău: Ministerul Mediului anunţă înfiinţarea a 13,2 hectare de pădure urbană prin PNRR

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a selectat primele...
‹ adv ›

Fechet: Fermierii vor beneficia de un sprijin nerambursabil de până la 20.000 euro pentru un tractor

Fermierii vor beneficia de un sprijin nerambursabil de până la 20.000 euro pentru un tractor a cărui valoare nu...

Fechet: SUMAL va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe Inteligenţa Artificială

Ministerul Mediului va apela la servicii bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) pentru a fi verificate avizele de transport pentru...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole