28.6 C
București
duminică, 16 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSchema de ajutor pentru cultivatorii de usturoi - modificată de Guvern

Schema de ajutor pentru cultivatorii de usturoi – modificată de Guvern

În Ședința de Guvern din 18 decembrie 2023 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.

Prezentul act normativ vizează două modificări importante, astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului. Potrivit actului normativ, un număr de 1.964 beneficiari ce cultivă 2.775 ha vor primi 3.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi.

Astfel, se suplimentează resursele financiare necesare achitării obligațiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program, de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei (echivalentul în euro de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro).

‹ adv ›

Totodată, se prelungește termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

MADR deschide două noi linii de finanțare, cu un buget total de 113 milioane de euro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru...
‹ adv ›

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. APIA deschide sesiunea de finanțare

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), lansează, începând cu 17 august...

MADR susţine necesitatea unui echilibru între conservarea mediului şi interesele fermierilor

Aplicarea Directivei CE privind habitatele şi a Directivei privind păsările trebuie să asigure un echilibru real între obiectivele de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole