16 C
București
vineri, 17 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIohannis: Lucrăm la extinderea facilităţii de tranzit a cerealelor ucrainene

Iohannis: Lucrăm la extinderea facilităţii de tranzit a cerealelor ucrainene

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de vineri până luni o vizită de stat în Portugalia. Florentina Peia, transmite că: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România lucrează la extinderea facilităţii de tranzit a cerealelor ucrainene.

„Încă din prima zi, după atacul rusesc asupra Ucrainei, eu am spus şi mi-am păstrat opinia – România va ajuta Ucraina atât timp cât va fi necesar şi fără alte condiţii. Între timp, România a făcut mulţi paşi, înlesnim tranzitul produselor agricole ucrainene şi, ca să fiu foarte sincer, cea mai mare parte a acestor produse – grâu, cereale şi alte produse – trece prin România spre pieţele internaţionale. Acum, după ce iniţiativa pe Marea Neagră a dispărut, noi lucrăm la extinderea facilităţii de tranzit. Vom pune la dispoziţie şi apele noastre teritoriale pentru a înlesni tranzitul totuşi prin Marea Neagră, în siguranţa apelor noastre teritoriale”, a spus şeful statului, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, la Palatul Belem.

El a reiterat că, până în prezent, prin România au trecut peste 25 de milioane de tone de produse agricole din Ucraina.

Şeful statului a subliniat că România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene şi nici nu va face.

„Este foarte adevărat că au apărut, în statele care se învecinează cu Ucraina şi pe unde au trecut produse agricole, discuţii cu fermierii locali. Aceste discuţii au apărut şi cu fermierii români, dar şi eu şi Guvernul României am spus din capul locului: nu vom pune în dificultate tranzitul grânelor ucrainene şi nu am pus în dificultate acest tranzit.

Însă desfacerea produselor agricole în România a generat oarecare discuţii şi ne-am înţeles rapid cu Guvernul ucrainean să găsim proceduri care elimină dificultăţile şi le-am găsit, altfel decât unii vecini care încă lucrează la soluţii diplomatice. Deci, repet – România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene, nici nu va face. Iar în ce priveşte desfacerea acestor produse în România, ele vor intra într-o procedură de autorizare convenită împreună cu Guvernul ucrainean”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Luni, şeful statului urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bloomberg: Preţurile la orez se apropie de maximumul ultimilor 15 ani

Vremea afectează încă odată piaţa orezului, ducând preţurile la...
‹ adv ›

ANM: Cod galben de intensificări ale vântului pentru 18 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului pentru 18 judeţe,...

Atac cibernetic asupra producătorului de utilaje agricole Lemken – producția este oprită

Lemken, specialistul în utilaje agricole, a fost atacat de hackeri sâmbătă, 11 mai 2024. Atacul a afectat toate locațiile...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole